Jocul video „Tetris” va fi transformat într-un film pentru marele ecran
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 octombrie 2014, 10:44
Celebrul joc video „Tetris”, care sărbătoreşte 30 de ani, va fi adaptat într-un lungmetraj SF pentru marele ecran, în urma colaborării dintre The Tetris Company şi Threshold Entertainment, o companie care a mai produs filme inspirate din jocuri video, cum este „Mortal Kombat”.
„Tetris este una dintre mărcile cele mai iubite şi mai cunoscute la nivel mondial”, a declarat Larry Kasanoff, preşedinte al Threshold Entertainment, potrivit unui comunicat care precizează că filmul va fi o „poveste science-fiction extraordinară”.
„Tetris” este un pionier al jocurilor video, fiind constituit din forme geometrice care cad şi care trebuie aranjate ca într-un puzzle, din ce în ce mai repede. Forma sa de pe marele ecran va fi însă diferită de jocul cu care fanii sunt obişnuţi pe calculatoare, tablete şi console video, potrivit directorului general al companiei Tetris, Henk Rogers.
„Abia aşteptăm să demarăm colaborarea cu Threshold Entertainment pentru a aduce pe marele ecran un nou univers Tetris spectaculos” şi mult mai complex decât „simplele forme geometrice” mişcătoare, a mai declarat Rogers.
Jocul „Tetris” a fost instalat, contra cost, pe aproximativ 425 de milioane de telefoane mobile şi mai bine de un miliard de partide sunt jucate online în fiecare an.
„Mărcile comerciale sunt noile vedete de la Hollywood”, a declarat Larry Kasanoff pentru Wall Street Journal.
Preşedintele Threshold Entertainment a făcut referire la practicile preferate frecvent în ultima vreme de marile studiouri de film, care tind din ce în ce mai mult să investească în mărci comerciale care pot fi aduse pe micul şi marele ecran, transformate în produse derivate, colecţii de cărţi, spectacole şi show-uri în parcurile de distracţii, cum este cazul francizei „Războiul stelelor”, al filmelor inspirate din revistele de benzi desenate, cum este „Omul Păianjen”, şi chiar al mărcilor binecunoscute cum este „Lego”.