TULCEA: Acuzații de malpraxis la adresa unui medic ginecolg
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 iulie 2015, 15:30
O tânără de 24 de ani îl acuză pe un medic ginecolg din Tulcea de neglijenţă şi malpraxis.
Femeia susţine că medicul care trebuia să o îngrijească în spital, nu a consultat-o înainte de naștere.
După ce situaţia ei s-a agravat şi un alt doctor i-a făcut o operație de cezariană pentru a naște, copilul a murit.
Părinţii, care se aflau la primul lor copil, vor să facă plângere atât la poliţie, cât şi la Colegiul Medicilor.