Despăgubiri de 1,6 milioane euro pentru o constănţeancă
Publicat de , 9 iulie 2015, 16:14
Situaţie uluitoare la Constanţa. Din cauza funcţionarilor, România este obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului să plătească unei femei 1,6 milioane de euro despăgubiri, potrivit România TV. Asta, în timp ce femeia ceruse doar să primească un teren, care îi aparţinea de drept, în valoare de doar 120.000 de euro.
Decizia este defintivă, ceea ce înseamnă că statul român are trei luni la dispoziţie pentru a o reîmpropietări pe femeie şi de a-i plăti despăgubiri de 1,6 milioane de euro. Asta deşi terenul pe care ar fi trebuit să-l primească femeia valoarează, conform ANRP, 120.000 de euro.
Terenul de patru hectare este situat în cartierul Palazu Mare din Constanţa. magistraţii au decis în 2007 că femeie trebuie împropietărită, dar statul român a refuzat. A urmat procesul la CEDO, iar femeia a câştigat.