Desfăşurare de forţe pentru SUPERCUPA de pe stadionul FARUL
Publicat de , 8 iulie 2015, 11:38
Peste 100 de poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa vor acţiona în sistem integrat cu jandarmii constănţeni pentru prevenirea unor evenimente nedorite şi pentru buna desfăşurare a partidei de fotbal “Supercupa României”, partidă care va avea loc miercuri, începând cu ora 21.00, pe stadionul Farul din Constanţa.
Astfel, începând cu ora 16.00, pentru prevenirea unor eventuale incidente, poliţiştii de ordine publică, cei de investigaţii criminale, de rutieră şi echipajele auto vor patrula în zona stadionului şi pe principalele bulevarde şi străzi din Constanţa.
În municipiu, se va restricţiona traficul rutier începând cu ora 17.00, până la terminarea partidei, pe străzile Primăverii, Ion Andreescu şi Panait Cerna, accesul fiind permis doar riveranilor care fac dovada faptului că locuiesc în perimetrul menţionat.
Totodată, peste 20 de poliţişti rutieri vor dirija traficul în zona stadionului, vor supraveghea intrările în municipiul Constanţa şi căile rutiere de acces către acesta.
Precizăm faptul că, autovehiculele spectatorilor la meciul de astăzi vor putea fi parcate în mod regulamentar pe strada Soveja, pe banda numărul unu.
Accesul spectatorilor în tribune se va face începând cu ora 19.00.