Avem trei medalii la Universiadă
Publicat de Catalin Donose, 8 iulie 2015, 07:52
Judoka Vlăduţ Simionescu a câștigat ieri a doua sa medalie de bronz la Universiada de la Gwangju, la categoria open, după ce anterior se clasase pe podium la categoria +100 kg.
Delegaţia României la judo încheie participarea la Universiadă cu trei medalii, celor două de bronz ale lui Vlăduţ Simionescu, adăugându-se cea de argint obţinută de Larisa Florian la categoria 52 de kg.
Până în prezent, medaliile obţinute la judo sunt singurele ale României la Universiadă.