Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 10 iulie

Calendarul zilei – 10 iulie

Publicat de Codrin RAITA, 10 iulie 2015, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Învăţământ, Cercetare
* În cadrul sesiunii iunie – iulie a examenului de Bacalaureat, are loc afişarea rezultatelor finale

– Cultură
* Artista americană, Suzi Quatro, va concerta în premieră în România, într-un eveniment organizat de Project Events – la Sala Palatului
* Mons, Belgia: Institutul Cultural Român (ICR) Bruxelles şi Fundaţia Mons 2015 organizează un week-end cultural românesc (10-12 iul.)- la Maison Folie. Programul intitulat „Weekend en Folie” va debuta astăzi cu vernisajul expoziţiei „Weareable sculpture” de Doru Dumitrescu, urmat de concertul „Romanian Jazz Collective” (Cătălin Milea – saxofon, Dan Mitrofan – chitară şi Arthur Balogh – contrabas)

– Sport
* Jud. Vâlcea:Asociaţia de Turism Gaska Bucureşti organizează în Munţii Căpăţânii, Parcul Naţional Buila Vânturariţa, cea de-a doua ediţie a concursului de turism sportiv „Trofeul Munţilor”. Competiţia, pe echipe, va avea loc în perioada 10 – 12 iulie şi va fi cea de-a IV-a etapă din acest an în cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv – Stafeta Munţilor

Aniversări – Comemorări

– 1718, 10/21: A fost încheiat Tratatul de la Passarowitz (Pojarevac sau Pojarevăț), prin care Banatul şi Oltenia treceau în stăpânirea Imperiului Habsburgic

– 1774, 10/21: Prin Tratatul ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi, Moldova şi Ţara Românească sunt scutite de haraci timp de doi ani, iar Rusia capătă dreptul de a interveni în favoarea Principatelor la Înalta Poartă (ca urmare a acestui Tratat, în anul următor, Austria primea, de la Turcia, Bucovina)

– 1862: S-a născut (la Storojineţ, azi în R. Moldova) Tudor Flondor, compozitor, dirijor şi violonist (m. 1908)

– 1872: S-a născut actorul Aristide Demetriade; în afara scenei, este consemnată şi activitatea sa legată de primele încercări cinematografice de la noi, atât ca actor, cât şi ca regizor, alături de Grigore Brezeanu (m. 1930)

– 1873: S-a născut geologul Ion Th. Simionescu; lucrări de paleontologie şi stratigrafie a diferitelor regiuni ale României; membru titular al Academiei Române din 1911, vicepreşedinte (1932-1935) şi preşedinte (1941-1944) al acestui for (m. 1944)

– 1888: S-a născut arheologul Harilaos Metaxa, colaborator apropiat al lui Vasile Pârvan (m. 1944)

– 1893: S-a născut Anton Crihan (la Sângerei, jud. Bălţi, azi în R. Moldova), avocat, economist, politician; fost deputat în Sfatul Ţării din Basarabia, militant pentru unire; membru al Guvernului României şi deputat în mai multe legislaturi în Parlamentul României în perioada interbelică; fost militant de frunte al mişcării ţărăniste, stabilit în SUA (m. 1993). NOTĂ: Alte surse dau naşterea la 12 iulie 1893

– 1903, 10/23: S-a născut Alexandru Mironescu, prozator, eseist, filosof; a tradus din André Gide; absolvent al Facultăţii de Fizică şi Chimie din Bucureşti, şi-a luat doctoratul în ştiinţe la Sorbona (1929); profesor universitar; autorul mai multor manuale şi tratate de chimie organică; colecţionar de artă; deţinut politic sub regimul comunist din cauza participării sale la reuniunile mişcării „Rugul Aprins” (m. 1973). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q, 2001 dă naşterea la 23.VII.1903

– 1914, 10/23: A murit istoricul Nicolae Dobrescu, specialist în istoria Bisericii Ortodoxe Române; membru corespondent al Academiei Române din 1911 (n. 1874)

– 1920: S-a născut inginerul Teodor Oroveanu; specialist în mecanica fluidelor; aplicaţii în domeniul industriei petrolului; a introdus metode moderne de calcul al conductelor pentru petrol, produse petroliere şi gaze, inclusiv metode de optimizare, folosind pentru prima dată în România calculatoarele; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 2005) – 95 de ani

– 1925: S-a născut Titus Mesaroş, regizor, scenarist şi autor a peste 100 de filme documentare (m. 2006) – 90 de ani

– 1928: S-a născut pictorul Florin Niculiu (m. 1997)

– 1951: S-a născut Vasile Şeicaru, autor şi interpret de muzică folk

– 1952: S-a născut Mădălin Voicu, dirijor şi violonist (fiul renumitului violonist Ion Voicu); s-a impus în politică ca reprezentant al etniei rromilor (1996-2000, deputat minorităţi); în legislaturile de după 2000, deputat pe listele PSD

– 1960: A murit Gavriil Galinescu, dirijor, profesor, folclorist, muzicolog şi compozitor (n. 1883) – 55 de ani

– 2003, 10/11: A murit prozatorul, publicistul şi traducătorul Florin Bănescu (n. 1939). NOTĂ: Site-ul www.revistaarca.ro menţionează ca dată a morţii 11 iulie 2003

– 2007: A murit Răzvan Givulescu, geolog şi paleobotanist; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1920)

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Paraguay: Vizita Suveranului Pontif, Papa Francisc (10 – 12 iul.)

– Toronto: Cea de-a 17-a ediție a Jocurilor PanAmericane (10 – 26 iul.)

– La Rochelle, Franţa: Cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Francofolies (10 – 14 iul.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Insulelor Bahamas; aniversarea proclamării independenţei – 1973

– 1099: A murit (la Valencia) El Cid (Rodrigo Díaz de Vivar), erou național spaniol; nobil spaniol din zona Castiliei, lider militar şi diplomat de la curtea Regelui Alfons al VI-lea al Castiliei şi Leonului; este subiectul unuia dintre primele poeme epice spaniole “Cantar de Mio Cid” (n. cca 1043). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1096

– 1509: S-a născut Jean Calvin, reformator religios francez, fondatorul calvinismului (sistem teologic protestant); conducător al republicii teocratice Geneva (1541); Calvin este, alături de germanul Martin Luther, unul dintre iniţiatorii reformei protestante, în opoziţie cu anumite dogme şi rituri ale Bisericii Catolice (m. 1564)

– 1830: S-a născut Camille Pissarro, pictor şi grafician francez, reprezentant al impresionismului (m. 1903) – 185 de ani

– 1835: S-a născut compozitorul polonez Henryk Wieniawski (m. 1880) – 180 de ani

– 1851: A murit Louis Jacques Mandé Daguerre, pictor decorator francez; realizator al dioramei şi dagherotipiei, primul procedeu de fotografiere (brevetat în 1839) (n. 1787)

– 1856: S-a născut Nikola Tesla, inventator american de origine sârbo-croată; lucrări în domeniul electrotehnicii şi al radiotehnicii; a proiectat centrala electrică de pe Niagara (m. 1943). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii şi stilul vechi 28 iunie 1856

– 1863: A murit Clement Clarke Moore, compozitor şi poet american (n. 1779)

– 1871: S-a născut Marcel Proust, romancier, critic literar şi eseist francez (m. 1922)

– 1879: S-a născut chimistul britanic Harry Nicholls Holmes; a cristalizat, în anul 1882, vitamina A; filantrop şi colecţionar de artă (m. 1958)

– 1882: S-a născut Riccardo Pick-Mangiagalli, compozitor şi pianist italian de origine cehă (m. 1949)

– 1884: A murit egiptologul german Karl-Richard Lepsius; întemeietor al egiptologiei moderne, este primul care a cercetat Valea Regilor; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1875 (n. 1810)

– 1888: S-a născut (în Volos, Grecia) pictorul italian Giorgio de Chirico; împreună cu Carlo Carrà şi Giorgio Morandi, a pus bazele stilului numit „pictura metafizică” (m. 1978). NOTĂ: site-ul www.giorgio-de-chirico.com dă ca dată a naşterii 7 iulie 1888

– 1888: S-a născut Toyohiko Kagawa, scriitor şi om politic japonez (m. 1960)

– 1895: S-a născut actorul american de film John Gilbert; un june-prim romantic din perioada filmului mut, a cărui carieră este curmată brusc de apariţia sonorului; rămâne în istoria cinematografului ca unul dintre partenerii Gretei Garbo, în viaţă şi pe ecran (m. 1936) – 120 de ani. NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1897

– 1895: S-a născut Carl Orff, compozitor, dirijor, muzicolog şi pedagog german (m. 1982) – 120 de ani

– 1902: S-a născut Nicolás Guillén, considerat poetul naţional al Cubei (m. 1989)

– 1919: S-a născut scriitorul francez Pierre Gamarra (n. 2009)

– 1920: S-a născut Owen Chamberlain, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1959, împreună cu Emilio Segrè, pentru descoperirea antiprotonului (m. 2006) – 95 de ani

– 1925: A fost creată agenţia sovietică de ştiri TASS – Agenţia Telegrafică a Uniunii Sovietice; până în 1991 a avut statutul de agenţie de presă pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS (din 22.I.1992 devine ITAR-TASS – Agenţia Telegrafică de Informaţii a Rusiei – Agenţia Telegrafică a Ţărilor Suverane) – 90 de ani

– 1928: S-a născut pictorul francez Bernard Buffet (m. 1999)

– 1941: A murit Jelly Roll Morton, pianist, compozitor şi şef de orchestră de jazz american; considerat primul teoretician al jazz-ului (n. 1885)

– 1942: S-a născut Ronnie James Dio (Ronaldo Giovanni Padovan), vocalist şi compozitor de heavy metal american care a cântat cu Elf, Rainbow, Black Sabbath şi cu propria sa trupă, Dio (m. 2010)

– 1962: A fost lansat, de la Cape Canaveral (SUA), primul satelit de telecomunicaţii, „Telsar”, care a făcut posibilă transmiterea de programe de televiziune peste Oceanul Atlantic

– 1976: A avut loc catastrofa ecologică din localitatea italiană Seveso, provocată de emanaţiile de gaze otrăvitoare provenite de la întreprinderea „Icmesa”; gravitatea accidentului (unii l-au comparat ca efect chiar cu explozia de la Hiroshima) a determinat Consiliul Europei să emită aşa-numita Directivă Seveso, prin care s-au introdus reglementări stricte privind producerea şi stocarea a circa 80 de substanţe considerate foarte periculoase; în 1982 a fost adoptată prima Directivă Seveso, iar la 9 decembrie 1996, Directiva Seveso a fost înlocuită de Directiva 96/82/CE a Consiliului, aşa-numita Directivă Seveso II

– 1980: S-a născut cântăreaţa americană Jessica Simpson – 35 de ani

– 1989: A murit actorul american Mel Blanc, vocea a peste 1000 de personaje de desen animat (iepurele Bugs Bunny, ciocănitoarea Woody, răţoiul Daffy Duck, porcuşorul Porky Pig ş. a.), poreclit şi „omul cu 1000 de voci” (n. 1908)

– 1996: A murit pictorul elveţian Ferdinand Gehr (n. 1896)

– 1999: A murit politologul german Theodor Eschenburg; a jucat un rol-cheie în constituirea Republicii Federale Germania după înfrângerea nazismului în 1945 (n. 1904)

– 2005: A murit scriitorul britanic A. J. Quinnell (n. 1940) – 10 ani

– 2011: A murit coregraful francez Roland Petit (n. 1924)

– 2013: A murit muzicianul francez André Verchuren, supranumit „regele acordeonului” (n. 1920)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie