Andreea Mitu învinsă clar la Wimbledon de Olga Govorţova
Publicat de Catalin Donose, 30 iunie 2015, 20:55
Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu a fost învinsă fără drept de apel de belarusa Olga Govorţova, cu 6-1, 6-1, marţi, în runda inaugurală a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.
Mitu (23 ani, 71 WTA), după o evoluţie remarcabilă la Roland Garros (optimi de finală), care i-a adus intrarea în top 100, a cedat în doar 52 de minute în faţa unei adversare mai slab clasate, Govorţova (26 ani) fiind pe locul 122 în lume.
Govorţova a reuşit şapte aşi, 18 lovituri direct câştigătoare (Mitu doar 9), făcând doar 8 erori neforţate (Andreea Mitu 20).
Românca va primi pentru participare 29.000 de lire sterline şi 10 puncte WTA.
Tot marţi, Simona Halep, a treia favorită, a fost învinsă în primul tur de Jana Cepelova (Slovacia), cu 5-7, 6-4, 6-3, iar Monica Niculescu a învins-o pe Monica Puig (Porto Rico), în trei seturi, cu 5-7, 6-3, 6-1. Din cinci românce, în turul al doilea, alături de Niculescu, s-a mai calificat doar Irina Begu (N. 29).