(AUDIO)(FOTO) Terasă din staţiunea Mamaia – închisă de ANPC
Publicat de Florentina Stan, 24 iunie 2015, 13:29 / actualizat: 24 iunie 2015, 16:47
Inspectorii OPC Constanţa şi ANPC au descins în această după-amiază în staţiunea Mamaia, unde au verificat până în prezent trei terase.
Pentru neregulile găsite, una dintre ele a fost închisă, până la remedierea deficienţelor, iar patronii altor două terase riscă amenzi de zeci de mii de lei.
Astfel, la terasa Balansoar au fost descoperite alimente mucegăite, proprietarii fiind amendați cu 20.000 de lei.
La autoservirea Azur, inspectorii au suspendat activitatea comericală a societății până la remedierea problemelor.
Și la Mike’s Bar & Grill au fost descoperite nereguli, inspectorii constatând că angajații au pus în vânzare alimente expirate, unele de mai mult de zece zile.
Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Marius Dunca:
Şeful ANPC, Marius Dunca, a mai spus că în acest moment, în staţiunile Mamaia, Jupiter şi Costineşti sunt şase comisari care supraveghează unităţile de alimentaţie publică.
Amintim că din 26 iunie va începe să funcţioneze şi Comandamentul Litoral 2015.
Agenţii economici vor fi controlaţi periodic, dar vor fi verificaţi şi în urma reclamaţiilor primite de la consumatori.
Reamintim turiștilor, dar și localnicilor, că pot reclama calitatea serviciilor și on-line, dar și la numărul de telefon 0219551.