Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare profet al Vechiului Testament
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 iunie 2015, 10:35
În fiecare an, pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel din urmă prooroc al Vechiului Testament. Ziua este cinstită, în calendarul ortodox, ca o zi specială, asemeni celei care sarbatoreste naşterea Mântuitorului sau pe cea a Maicii Domnului.
Sfântul Ioan, cel mai mare profet al Vechiului Testament, s-a născut în localitatea Ein-Kerem, nu departe de Ierusalim. Părinţii lui Ioan, preotul Zaharia şi Elisabeta, verişoara Fecioarei Maria, s-au rugat ani de-a rândul la Dumnezeu să le binecuvânteze viaţa cu un fiu. Deşi înaintaţi în vârstă, au sperat ca ruga să le fie împlinită, iar minunea să alunge din viaţa lor ocara.
Pe atunci, poporul evreu credea că familia fără copii era blestemată de Dumnezeu şi, deseori, nici ofrandele aduse de aceste familii la Templu nu erau primite.
Ioan Botezătorul a fost trimis de Dumnezeu să vestească venirea lui Iisus, iar Proorocul Ioan, predicatorul ascet, model de pocăinţă, şi-a îndeplinit misiunea şi l-a botezat pe Hristos în apele Iordanului.
Evangheliştii menţionează că, după acest eveniment, strălucirea lui Ioan urma să scadă, în schimb cea a Mântuitorului Iisus trebuia să crească.
În predicile sale, Ioan a pledat pentru pocăinţă şi nu l-a scutit de critici nici pe regele Irod Antipa pentru adulterul cu Irodiada, soţia fratelui său vitreg, Filip. Pentru această critică aspră, Irodiada s-a răzbunt crunt şi a grăbit moartea lui Ioan.
Sursa – stiri.tvr.ro