Vioara lui Enescu ajunge în județul Tulcea
Publicat de Adina Sîrbu, 29 septembrie 2014, 08:25 / actualizat: 29 septembrie 2014, 10:15
Violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail au început cea de-a treia ediţie a turneului naţional „Vioara lui George Enescu”.
Organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, împreună cu Asociaţia Culturală Accendo, turneul are loc până pe 15 octombrie.
Programul include două variante de recital pe care Enescu le-a susţinut în 1919 şi 1923.
Piesele de largă popularitate pentru vioară şi pian cuprinse în program, sunetul cald şi percutant al viorii lui Gabriel Croitoru, dar şi măiestria şi bucuria de a cânta a celor doi mari muzicieni fac din recital unul extrem de interesant.
Astăzi, vioara lui George Enescu se va afla în estul ţării, la Jurilovca, iar mâine, la Greci, tot în judeţul Tulcea, unde tânărul pianist, premiat la concursuri naţionale şi internaţionale, Radu Prisada, îl va acompania pe Gabriel Croitoru la două dintre lucrări.