Tepreş, în Pădurea Fântâniţa-Murfatlar
Publicat de , 12 iunie 2015, 17:14
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco–Musulmani din România organizează sâmbătă, 13 iunie, începând cu ora 13.00, în Pădurea Fântânița – Murfatlar, o serbare câmpenească menită să pună în valoare tradiția vechilor „tepreșuri”. Vor participa tătari din tot județul Constanța, precum și invitați de seamă.
În cadrul manifestării vor avea loc demonstrații de kureș, de tras cu arcul, călărie, dar și un program artistic susținut de ansamblurile și soliștii UDTTMR și invitați din afara comunității.
Acțiunea este organizată în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Murfatlar.