Radu Mazăre a demisionat din PSD
Publicat de , 27 mai 2015, 10:16
După demisia de la conducerea Primăriei municipiului Constanța, la finalul săptămânii trecute, Radu Mazăre a demisionat și din PSD. El anunțase, de altfel, că se va retrage total din viața politică.
Demisia din partid are loc la mai bine de două luni după demisia din toate funcțiile ocupate în PSD. El nu renunţase, atunci, şi la funcţia de membru de partid pentru că şi-ar fi pierdut, automat, mandatul de primar.
Radu Mazăre era președintele Organizației Județene a PSD Constanța încă din noiembrie 2004.