Fostul președinte egiptean Mohamed Morsi, condamnat la moarte
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 mai 2015, 13:41
Fostul președinte egiptean Mohamed Morsi și alți 105 membri ai Frăției Musulmane au fost condamnați la moarte, sâmbătă, pentru plănuirea unei evadări în masă dintr-o închisoare și violențele comise în timpul revoltei din 2011, relatează AFP și Reuters.
Aproximativ 100 de bărbați și femei, între care lideri eminenți ai confreriei Frăția Musulmană, au fost de asemenea condamnați la moarte, pedeapsă care trebuie, pentru toți acuzații, să obțină avizul Marelui Muftiu al Egiptului înainte de a fi confirmată sau infirmată, la 2 iunie.
Morsi, primul președinte ales democratic în Egipt, poate face recurs. El a fost condamnat deja la 20 de ani de închisoare în urmă cu trei săptămâni într-un alt proces pentru violențe împotriva manifestanților în cursul mandatului său de un an. Mohamed Morsi a fost destituit de armată în iulie, 2013.
Sursa – agerpres.ro