Confruntarea România – Slovacia din Cupa Davis va avea loc la Constanţa
Publicat de Claudiu Dobrescu, 15 mai 2015, 08:11
Echipa României de Cupa Davis va juca la Constanţa în luna iulie.
După 13 ani de la succesul României cu Austria,încheiat cu scorul general 5-0 la Sala Sporturilor, Constanta va găzdui din nou un meci al acestei competiţii.
Tenis Club Idu din Mamaia va fi gazda turneului din perioada 17-19 iulie de calificare la barajul pentru Grupa Mondială. Echipele României şi Slovaciei s-au mai întâlnit o singură dată în Cupa Davis, în anul 2002, la Presov.
La acea vreme, jucătorii Andrei Pavel, Adrian Voinea, Gabriel Trifu şi Victor Hănescu câştigau confruntarea cu scorul general 4-1.