Plaje scoase la licitație
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 mai 2015, 12:49
43 de porţiuni de plajă din Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Olimp, Venus, Saturn, 2 Mai şi Vama Veche, vor fi scoase la licitație, pentru închiriere.
„Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral organizează licitaţie publică pentru atribuirea sectoarelor de plajă libere şi pentru atribuirea sectoarelor de plajă pe care se pot amplasa baze de agrement nautic cu motor sau fără motor. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului de închiriere a sectorului de plajă este licitaţie publică. Tipul contractului este contract de închiriere”.
Caietul de sarcini se poate procura de la sediul ABADL, pe strada Mircea cel Bătrân nr. 127. Preţul unui caiet de sarcini este de 260 de lei.
În Mamaia, se pot închiria şapte sectoare, în dreptul vilelor BCR, în zona Hotelului Selena, în zona situată la nord de Hotelul Savoy, în dreptul Hotelului Comandor, în zona Hotelului Rex și la sud de Hotelul Rex.
Ofertele pentru licitaţie se vor depune la secretariatul ABADL, iar data limită de depunere a ofertelor este 19 mai 2015, ora 16,30.
Deschiderea ofertelor va avea loc la sediul ABADL, miercuri, pe 20 mai, începând cu ora 10. Durata de valabilitate a ofertelor este de 60 de zile de la data deschiderii acestora.