Medgidia: Bătaie între elevi – un minor înjunghiat (update)
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 mai 2015, 11:17 / actualizat: 11 mai 2015, 13:11
Update
Conform poliţiştilor, victima atacului ar fi fost înjunghiată în picior, dar se află în afara oricărui pericol.
________________________________
Poliţiştii Medgidia au fost sesizaţi astăzi de conducerea unei unităţi de învăţământ din localitate cu privire la faptul că un elev de 16 ani, fiind în pauză, în afara unității de învățământ, într-o zonă din apropriere, a fost agresat de către un alt elev, tot de 16 ani.
Primul minor a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Medgidia pentru acordarea de îngrijiri medicale. La faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj de Poliţie, identificându-l pe cel de-al doilea elev.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările producerii incidentului, urmând a fi luate măsuri legale în consecinţă.