Anorexia este ereditară, de cele mai multe ori
Publicat de Bogdan Comșa, 9 mai 2015, 20:09
Un studiu realizat de facultatea de medicină a Universităţii din Iowa, SUA, arată că anorexia şi alte tulburări ale alimentaţiei au în 70% din cazuri o componentă ereditară.
În cadrul unor studii efectuate asupra şoarecilor, s-a ajuns la concluzia că o mutaţie genetică specifică duce la anorexie.
Oamenii de ştiinţă au stabilit că mutaţia genetică determină obişnuinţele alimentare ale subiecţilor şi că acest lucru este aplicabil şi în cazul oamenilor.
După stabilirea mutaţiei vinovate de apariţia tulburărilor de alimentaţie, o a doua etapă va fi identificarea unei metode de a înlătura această mutaţie fără a crea alte dereglări.