Incidente la Istanbul. Poliţia a intervenit în zona Taksim
Publicat de valentin.lungeanu, 1 mai 2015, 15:23
Poliţia turcă a intervenit astăzi la Istanbul, pentru a dispersa peste o mie de persoane care doreau să sărbătorească ziua de 1 Mai în Piaţa Taksim, zonă declarată interzisă pentru adunări publice de către guvernul de la Ankara.
Forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i respinge pe manifestanţi, reuniţi în cartierul Besiktas, la apelul mai multor sindicate şi partide politice.
Înainte de intervenţia poliţiei, câteva incidente izolate între protestatari şi forţele de ordine au fost raportate în jurul Pieţei Taksim, unde accesul a fost total închis de către poliţişti.
Potrivit unui bilanţ provizoriu, peste 100 de persoane au fost reţinute.