(AUDIO) Vorba aceea – Unu mai sau Intai mai?
Publicat de Larisa Calistru, 1 mai 2015, 10:15
Și a venit luna mai…ne bucurăm de soare, de căldură și simțim că vara este cu un pas mai aproape de noi.
Multe persoane spun că este ideal să petreci vacanța de unu mai la mare…Ei bine, la mare da, unu mai însă …ba…Adică nu este exprimarea optimă. Pentru prima zi a fiecărei luni nu este nicidecum corect să spunem și să scriem “unu”. “Unu mai muncitoresc” este doar o greşeală, cu ceva accente ironice, pentru că forma corectă recomandată de dicționarele limbii române este “întâi mai”.
Mai este așadar un substantiv care desemnează a cincea lună a anului, denumită popular “florar”.
Poate fi și adverb (Servește la formarea gradului comparativ): Mai bun. ◊ (Servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel mai bun.
◊Apare în expresii : Așa om mai rar! . Exprimă ideea de aproximație: Mai îmi vine a crede.(Aproape că îmi vine a crede) ♦ (Arată că acțiunea verbului durează) : Mai vine la noi.(Și acum,în continuare,încă) vine la noi.◊ Expr. Mai e vorbă! = desigur! neapărat! nu încape discuție! sigur! ♦ Expr. Ce mai atâta vorbă sau ce mai încoace-ncolo, spunem când vrem să punem capăt unei discuții.
Și nu uitați vorba aceea: M-ai cucerit când am observat că vorbești și scrii corect gramatical.