Rusia vrea să se deconecteze de la Internet
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 septembrie 2014, 09:41
Consiliul Securității din Rusia va discuta, săptămâna viitoare, în prezența lui Vladimir Putin, despre activitatea segmentului rus de internet în situații de urgență.
În cadrul întâlnirii se va lua în discuție posibilitatea deconectării de la World Wide Web – rețeaua mondială de Internet.
„Nu este vorba de o dezactivare permanentă de la rețeaua internațională de internet”, au precizat reprezentanții unui ONG și au unui operator telecomunicații de la Moscova.
Potrivit acestora, scopul discuțiilor este evaluarea situației prezente și luarea măsurilor pentru a da posibilitatea Rusiei să se decontecteze imediat de la rețeaua globală de Internet, în caz de necesitate – război, proteste de anvergură pe teritoriul țării, etc.
Începând cu 1 iulie 2014, toți furnizorii ruși de servicii Internet sunt obligați să instaleze echipamente pentru înregistrarea și stocarea traficului pe internet pe o durată de nu mai puțin de 12 ore, în condițiile în care serviciile secrete – în special FSB (fostul KGB) – vor avea acces direct la aceste înregistrări.