Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 16 aprilie

Calendarul zilei – 16 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 16 aprilie 2015, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Uniunea Europeană

* Vizita preşedintelui Comitetului Economic şi Social European, Henri Malosse (15 – 18 apr.). Din programul zilei:

  • ora 9:00 – întâlnire cu tineri întreprinzători, bloggeri, fondatori de ONG-uri – la Ministerul Tineretului și Sportului, Str. Vasile Conta nr. 16, sector 2
  • ora 11:00 – întâlnire cu președintele Klaus Iohannis – la Palatul Cotroceni
  • ora 15:30 – întâlnire cu președintele CNIPMMR (Consiliul Național al IMM-urilor Private din România), Ovidiu Nicolescu – Piața Valter Mărăcineanu nr. 1-3, intr. 1, etaj 1, camera 95, sector 1
  • ora 17:00 – întâlnire cu președintele BNS, Dumitru Costin, președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, președintele CSDR, Iacob Baciu, președintele CNSRL Frăția, Leonard Bărăscu, şi președintele CNS Meridian, Ion Popescu – la Comitetul Economic și Social din România, Bd. Gheorghe Magheru nr. 28-30, et. 2

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 10:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – sala 3047, et. 3
  • ora 10:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
  • ora 11:30 – Comisia pentru mediu – la Palatul Parlamentului, Senat, Corp E3, et. 2, camera 323
  • ora 13:00 – Comisia pentru transporturi şi energie – sala 4044, et. 4
  • ora 13:00 – Comisia pentru sănătate publică – et. 5, camera 5043

* ora 15:00 – lucrări în plen

– Camera Deputaţilor

* ora 10:00 – şedinţă în plen

* la înch. șed. de vot final – şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

– Ministere

* Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în calitate de beneficiar, împreună cu partenerul său, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), organizează sesiunea regională de informare privind rezultatele proiectului “Modernizarea serviciilor publice de informare şi relaţionare cu cetăţenii, din cadrul MMFPSPV” – cod SMIS 13264 – ora 9:30, la Howard Johnson Grand Plaza Hotel din Calea Dorobanţilor nr. 5-7

* Timişoara: Ministrul culturii şi cultelor, Ioan Vulpescu, participă la vernisarea expoziţiei de litografii ”L’air du cirque” – ora 18:00, la Palatul Baroc din Piața Unirii. Organizată de Muzeul de Artă Timişoara în cooperare cu Euro Art Luxembourg şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, în perioada 16 aprilie – 1 iunie, expoziția reunește 80 de lucrări semnate de 21 dintre cei mai importanţi artişti francezi din secolele al XIX-lea şi al XX-lea şi va fi deschisă oficial de directorul instituției gazdă, prof. dr. Victor Neumann și de Thomas Emmerling, curatorul luxemburghez al expoziţiei

* Washington: Vizita ministrului finanţelor publice, Eugen Teodorovici, pentru discuţii cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene şi Băncii Mondiale despre măsurile Guvenului în ceea ce priveşte Codul Fiscal

– Apărare, Interne

* Judeţele Galaţi şi Constanţa: În perioada 16 – 30 aprilie, se va desfăşura exerciţiul multinaţional „Wind Spring 15”, în poligonul Smârdan şi la Centrul Administrativ Aerian „Mihail Kogălniceanu” (CAAMK), scopul fiind acela al antrenării în comun, într-o concepţie unitară, a militarilor din ţări membre ale NATO şi partenere, pentru menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor şi îndeplinirea cerinţelor specifice de interoperabilitate şi standardizare ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene. La exerciţiu participă peste 2.200 de militari cu armament şi tehnică de luptă, din armatele Regatului Unit al Marii Britanii, Republicii Moldova, României şi Statelor Unite ale Americii, care vor desfăşura activităţi de planificare operaţională, trageri de luptă şi vor rezolva situaţii tactice complexe

– Justiţie

* În zilele de 16 şi 17 aprilie, are loc o conferinţă privind aspecte de practică neunitară intervenite de la intrarea în vigoare a Noului Cod civil și a Noului Cod de procedură civilă – ora 9:15, în Aula Institutului Naţional al Magistraturii, Bd. Regina Elisabeta nr. 53, sector 5. Participă Marius Badea Tudose, judecător, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii şi dr. Octavia Spineanu Matei, judecător, Directorul Institutului Naţional al Magistraturii

– Organizaţii

* Începând cu ora 10:00, are loc ​un media briefing pe tema educaţiei parentale, în cadrul căruia se va discuta despre beneficiile educaţiei parentale pentru dezvoltarea copiilor, educaţia parentală, parte din intervenţia integrată pe care UNICEF o desfăşoară în cadrul modelului demonstrativ din Bacău şi schimbările în materie de politici şi legislaţie – la sediul UNICEF din Bd. Primăverii nr. 48A – UN House.​ Participă Sandie Blanchet​, reprezentantul UNICEF în România

– Sindicate, Patronate

* Mioveni: Sindicaliştii de la Dacia vor organiza un protest pentru a determina guvernul să urgenteze începerea construcţiei autostrăzii Piteşti – Sibiu – ora 13:00, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia

– Economic

* Conferinţă de prezentare a Raportului de activitate pe anul 2014 de către Consiliul Concurenţei – ora 9:30, la Hotel Radisson Blu

* Camera de Comerţ şi Industrie a României, în parteneriat cu Institutul Bancar Român, organizează, în zilele de 16 şi 17 aprilie, Seminarul „Managementul plăţilor în afacerile internaţionale” – ora 9:30, la CCIR Business Center, sala Dobrogea

– Medicină, Sănătate

* În perioada 16 – 18 aprilie, se desfăşoară Congresul anual al Asociaţiei Medicale Române – în Amfiteatrul “Heliade Rădulescu”, Biblioteca Academiei Române

– Academie

* Începând cu ora 10:00, în Aula Academiei Române (Calea Victoriei nr. 125), are loc lansarea oficială a proiectului științific național „Enciclopedia Juridică Română” (EJR). Inițiată de Institutul de Cercetări Juridice ”Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române și Universitatea ”Titu Maiorescu” din București, în colaborare cu facultățile de drept și reprezentanții profesiilor juridice, EJR va cuprinde peste 9.000 de termeni, expuși în ordine alfabetică, în 6-8 volume, unul dintre acestea urmând a fi consacrat instituțiilor și personalităților dreptului. Reprezentând primul proiect de acest gen din cultura română, EJR este un omagiu pe care juriștii țării îl aduc aniversării a 100 de ani de la Marea Unire (1918-2018)

– Cultură

* Lansarea romanului „Muşcând din moarte ca din ciocolată”, de Cela Varlam, recent apărut la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală – ora 18:00, la Librăria Cărtureşti Verona (ceainărie). Invitaţi, alături de autoare: Magdalena Bedrosian, George Neagoe şi Daniel Cristea Enache

* De la ora 19:00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei seri dedicate celebrului filozof şi eseist francez Alain Finkielkraut şi cărţii sale ”Şi dacă dragostea ar dăinui”, recent apărută la Editura Humanitas, în traducerea lui Vlad Russo – Bd. Elisabeta nr. 38

* Vernisajul expoziţiei „Atlasul Frumuseţii”, a fotografei Mihaela Noroc, care a călătorit în 37 de ţări pentru a surprinde frumuseţea femeilor din lume – ora 19:00, la Galeria de artă contemporană „Artfooly – The Slice of Art Gallery”, situată la parterul Palatului Ştirbei, Calea Victoriei nr. 107

* Conferinţa „Răstimpul înnoirii”, susţinută de Narcisa Ştiucă, conferențiar la Departamentul de Studii culturale din cadrul Facultății de Litere a Universității din București – ora 19:00, la Palatul Suţu

* A III-a ediție a festivalului “Jazz in Church” are loc în perioada 16 – 19 aprilie, sub Înaltul Patronaj al ambasadorului Elveției în România, Jean-Hubert Lebet – la Biserica Luterană din București

* În cadrul Stagiunii Muzeale „Theodor Aman” organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti, are loc un concert de fagot susţinut de solista Maria Chifu, alături de invitata sa, Olga Podobinschi – ora 19:00, la Muzeul „Theodor Aman”

* Primii trei clasaţi ai Concursului „Drumul spre celebritate”, ediţia a VI-a (6 – 10 apr.), eveniment educațional organizat de Radio România Cultural, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic, vor participa la Gala laureaţilor – la Afi Palace Cotroceni

* Lansarea în librării a volumului „În pielea unei jihadiste”, de Anna Erelle, care prezintă o mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic din perspectiva unei jurnaliste sub acoperire, volum publicat la editura Polirom

* Caranşebeş: Primăria municipiului şi Casa de Cultură „George Suru” organizează, în perioada 16 – 19 aprilie, manifestarea „Ruga de la Oraș”. Evenimentul se deschide cu un spectacol folcloric oferit de ansamblurile „Armenişana“ şi „Junii Gugulanilor“, precum şi taraful „Olanii“ – pe scena din Parcul Teiuş

* Câmpulung – Muscel, jud. Argeş: Consiliul Judeţean Argeş, Primăria Municipiului Câmpulung Muscel, Casa de Cultură “Tudor Muşatescu”, Casa de Cultură a Sindicatelor “C.D. Aricescu“ şi Cercul Militar Câmpulung organizează, în zilele de 16 şi 17 aprilie, Festivalul Naţional concurs de muzică populară “Sus la munte, la Muscel“ – ediţia a II-a, deschis soliştilor vocali amatori din România, Republica Moldova şi din cadrul comunităţilor româneşti de dincolo de graniţe

* Cluj – Napoca: Editura Herald organizează evenimentul de lansare a cărții ”Selfie în oglindă. Când femeia devine mamă”, de Raluca Marchiș – ora 18:00, la Librăria Independentă Bookstory

* Cluj – Napoca: Are loc concertul live „PICuri de Folk” – ora 20:30, la Le-Parisien Café, Str. Victor Babeș nr. 33A

* Mioveni: Direcţia pentru Cultură a judeţului Argeş organizează a IX-a ediţie a „Galei Premiilor pentru Excelenţă în Cultură” – ora 16:00, la Sala mare a Centrului Cultural

* Piteşti: Concert cu orchestră susţinut de pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a V-a ediţii a turneului “Pianul Călător” (22 mar. – 20 mai), organizat în 20 de oraşe din ţară, de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi susţinut de Radio România – ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Coproducători: TVR 2 şi Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi şi Radio România Muzical

* Rădăuţi: Filarmonica Botoşani susţine un „Concert de Paşte”, dirijor Viorel Manasi, solistă Veronica Anuşca – ora 18:30, la Casa de Cultură

* Sibiu: Avanpremiera spectacolului „Fantoma e aici”, pe textul cunoscutului scriitor japonez nominalizat de mai multe ori pentru Premiul Nobel, Kobo Abe, în regia lui Kushida Kazuyoshi – ora 19:00, la sala Teatrului Naţional „Radu Stanca”

* Sibiu: Concert simfonic al Filarmonicii de Stat Sibiu, sub bagheta dirijorului elveţian Kaspar Zehnder cu participarea violoncelistului Răzvan Suma – ora 19:00, la Sala Thalia

* Suceava: Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” şi Societatea Scriitorilor Bucovineni organizează lansarea cărţii „Altă lume…”, de Ioan Ţicalo – ora 12:00, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii publice sucevene. Prezintă: Nicolae Cârlan, L.D. Clement, Ion Filipciuc şi Alexandru Ovidiu Vintilă, moderator Carmen Veronica Steiciuc. Evenimentul va avea parte de un moment artistic susţinut de Grupul vocal „Flori de măr” din Râşca

* Berlin: Seria de concerte de muzică clasică, iniţiată de Institutul Cultural Român din Berlin, continuă cu un concert susţinut de doi tineri muzicieni, Andrei Banciu (pian) şi Ioana Cristina Goicea (vioară) – ora 19:00, la sediul ICR, Vila Walther

* Portugalia: Institutul Cultural Român de la Lisabona organizează ceremonia de decernare a titlurilor onorifice „Amicus Romaniae” – ora 19:00, la noul sediu al ICR Lisabona din Rua do Barao no. 10 din cartierul lisabonez Alfama. Evenimentul va începe cu atribuirea titlurilor de către Vasile Popovici, Ambasadorul României în Portugalia şi de Daniel Nicolescu, Directorul ICR Lisabona. Vor urma vernisajul expoziţiei „Orbire” a pictorului Gili Mocanu, exponent al noii generaţii a artelor plastice româneşti, şi un recital de canto în interpretarea apreciaţilor artişti portughezi Alexandra Bernardo (soprană) şi Bernardo Marques (pian), sub direcţia artistică a sopranei de origine română, Elena Dumitrescu-Nentwig

* SUA: Pianista Irina Botan și Monte Piano Trio vor fi invitații ICR New York, de la ora 19:00, la sala Auditorium, unde vor susține un recital extraordinar cu lucrări de Enescu, Șostakovici și Brahms

* Trento, Italia: La douăzeci de ani de la moartea lui Emil Cioran (1911-1995), Universitatea din Trento, Departamentul de Litere şi Filosofie, organizează, în zilele de 16 şi 17 aprilie, un colocviul internaţional de studii, “Cioran e l’Occidente. Utopia, esilio, caduta” / “Cioran şi Occidentul. Utopie, exil, cădere”, dedicat filosofului român, una dintre figurile reprezentative ale vieţii culturale europene a secolului trecut

 

Aniversări – Comemorări

– 1852: S-a născut pictorul George Demetrescu Mirea (m. 1934)

– 1864, 16/28: În numărul 88 al „Monitorulu Jurnalu Oficialu alu Principateloru-Unite-Române”, este publicată prima lege de organizare judecătorească din istoria României, mai exact a Principatelor Unite, primul act normativ care a statornicit înfiinţarea Curţii de Apel Bucureşti chiar sub această denumire

– 1869: A apărut, la București, până la data de 14 februarie 1870, revista „Traian”, editată de Bogdan Petriceicu Hasdeu, publicaţie care continua ideile „Daciei literare”

– 1872: S-a născut Ioan Scărlătescu, pianist, compozitor şi pedagog (m. 1922)

– 1879: S-a născut Gala Galaction (pseudonimul lui Grigore Pişculescu), prozator, memorialist, traducător, preot şi profesor de teologie la Cernăuţi şi Bucureşti (realizator, în 1938, în colaborare, al uneia dintre cele mai izbutite traduceri în limba română a „Bibliei”); membru titular onorific al Academiei Române din 1947 (m. 1961). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dă ca dată a naşterii 29.IV.1879

– 1887: S-a născut Dariu Pop, compozitor, dirijor de cor şi folclorist (m. 1965)

– 1896: S-a născut Tristan Tzara (pseudonimul lui Samuel Rosenstock), scriitor francez de origine română; unul dintre fondatorii mişcării dadaiste (în februarie 1916 lansează, la Zürich, la cabaretul „Voltaire”, mişcarea „Dada”, alături de Hugo Ball, Hans Arp, Marcel Iancu ş.a.) (m. 1963, la Paris)

– 1902: A murit medicul Nicolae Kalinderu; a iniţiat, împreună cu Victor Babeş, studii morfopatologice, bacteriologice şi clinice asupra leprei; a înfiinţat primele laboratoare permanente de investigaţii clinice din România; membru corespondent al Academiei Române din 1890; cunoscut colecţionar de artă (n. 1835)

– 1903: S-a născut Filaret Barbu, compozitor şi dirijor (m. 1984)

– 1916: A murit Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii”; membru titular al Academiei Române din 1908, vicepreşedinte al acestui for (1912-1913) (n. 1838)

– 1919: A murit (la Cluj) Pósta Béla, arheolog (al epocii migraţiunii popoarelor) şi istoric al artei şi culturii; unul dintre primii cercetători ai epocii feudale timpurii din Transilvania (n. 1862, la Kecskemét/Ungaria)

– 1923: A murit Constantin Dimitrescu-Iaşi, filosof, sociolog, estetician şi pedagog; a fost profesor la Universitatea din Iaşi (1879-1884) şi, din 1885, la Universitatea din Bucureşti, unde a ţinut primul curs de sociologie din ţară (1894); rector al Universităţii bucureştene între anii 1898 şi 1911 (n. 1849)

– 1925: S-a născut regizorul Biţu Fălticineanu; a regizat peste 200 de spectacole pentru Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti (m. 2012) – 90 de ani

– 1926: S-a născut prozatoarea Lucia Olteanu (soţia poetului Tiberiu Utan); s-a dedicat în exclusivitate literaturii pentru copii. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) şi site-urile http://sectiadecopiideva.blogspot.ro/2013/05/lucia-olteanu-88-de-ani-de-la-nasterea.html, http://www.infoazi.ro/evenimente/s-a-nascut-lucia-olteanu-autoare-de-carti-pentru-copii/ dau ca dată a naşterii 16 mai 1925

– 1926: S-a născut violonistul Radu Zvorişteanu; timp de 24 de ani a fost concertmaestru al Orchestrei Naţionale Radio (m. 2010)

– 1927: S-a născut Eugen Pricope, muzicolog şi dirijor (m. 1992)

– 1928: S-a născut istoricul Radu Ciuceanu; deţinut politic între anii 1948 şi 1963; director-fondator al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (1993)

– 1933: S-a născut Stelian Gruia, prozator, poet şi traducător (a popularizat, în Ucraina, literatura română – Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihai Beniuc, Geo Dumitrescu, Geo Bogza) (m. 1996)

– 1935: S-a născut compozitorul, pianistul şi profesorul Nicolae Brânduş – 80 de ani

– 1935: A murit Panait Istrati (numele la naştere: Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa; setea de a călători l-a dus în Egipt, în Elveţia şi apoi la Paris; a purtat cu scriitorul francez Romain Rolland o corespondenţă asiduă, la insistenţele acestuia redactând primele sale povestiri, în limba franceză, limbă în care şi-a scris întreaga operă (tradusă ulterior în limba română, parţial chiar de scriitor) (n. 1884) – 80 de ani

– 1936: S-a născut (la Soroca, azi în R. Moldova) Gheorghe Grigurcu, poet, critic literar, eseist și comentator

– 1938: S-a născut actorul Constantin Băltăreţu (m. 1985)

– 1942: S-a născut economistul şi publicistul Viorel Sălăgean (m. 2003)

– 1947: S-a născut Sorin Postolache, publicist şi caricaturist (m. 2002)

– 1949: S-a născut pictorul Anghel Neagu

– 1950: A murit Paul Richter, compozitor, dirijor, pianist şi organist (n. 1875) – 65 de ani

– 1951: A murit George Pascu, lingvist, istoric literar şi folclorist (n. 1882)

– 1975: A murit Octav Pancu-Iaşi (numele la naştere: Octav Pancu), prozator, scenarist, publicist şi autor de literatură pentru copii; a lucrat ca redactor la Radiodifuziunea Română între anii 1947 şi 1958 (n. 1929) – 40 de ani

– 1984: A murit prozatoarea Georgeta Mircea Cancicov (numele la naştere: Maria Jurgea) (n. 1899)

– 1994: A murit Mihail Crama (pseudonimul lui Eugen Enăchescu Pasad), poet şi prozator (n. 1923). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a a morţii 17 aprilie 1994

– 2007, 16/17: A murit fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1928)

– 2012: Specialiştii Centrului de Excelenţă de Transplant Oradea au realizat, în premieră naţională, un transplant cu prelevare multiorgan şi multiţesut de la un donator fără activitate cardiacă

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Haga: Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, susţine un discurs la Conferinţa Globală a Spaţiului Cibernetic 2015

– Washington: Vizita ministrului grec de finanţe, Yanis Varoufakis (16 şi 17 apr.)

– Washington: Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, susţine un discurs în cadrul unei cine organizate de Clubul Național de Presă

– Astana: Vizita în Kazahstan a preşedintelui turc, Tayyip Erdogan

– Moscova: Preşedintele rus, Vladimir Putin participă la un show televizat în care urmează să răspundă la întrebările cetăţenilor legate de subiecte interne şi internaţionale dar şi de viaţa sa privată

– Sankt Petersburg: Reuniunea Adunării Interparlamentare a Comunităţii Statelor Independente (16 şi 17 apr.)

– Lima/Bogota/Santiago/Brasilia: Vizita preşedintelui sud – coreean, Park Geun-hye, în Columbia, Peru, Chile şi Brazilia (16 – 27 apr.)

– Praga: Vizita ministrului egiptean al afacerilor externe, Sameh Shoukry, în Republica Cehă (16 şi 17 apr.)

– Washington: Reuniunile de primăvară ale Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional

– Londra: Dezbatere televizată între liderii principalelor partide de opoziţie în perspectiva alegerilor generale din 7 mai, la care participă Ed Miliband, Nigel Farage şi Nicola Sturgeon

– Oświęcim, Polonia: La fostul lagăr de exterminare nazist de la Auschwitz-Birkenau, are loc evenimentul anual “Marşul Vieţii”

– Seul: Este marcată împlinirea unui an de la naufragiul feribotului Sewol, care a dus la moartea a peste 300 de pasageri şi membri ai echipajului

– Lisabona: a 25-a Conferință Anuală a European Association of Institutions in Higher Education (EURASHE) (16 – 17 aprilie)

– Londra: Institutul Birkbeck de Ştiinţe Umane al Universităţii din Londra organizează prima conferință internațională cu tema “Cultural Literacy in Europe” (16 – 18 aprilie)

– Paris: O expoziție bulgară reunind numeroase artefacte tracice din 17 muzee din întreaga țară, intitulată „Saga Regilor Traci – Descoperiri Arheologice în Bulgaria”, se deschide la Muzeul Luvru din capitala Franţei

 

Aniversări – Comemorări

– “Ziua Holocaustului” (Yom HaShoah – Holocaust Remembrance Day); se comemorează anual, din 1979, la iniţiativa Parlamentului israelian, în amintirea celor aproximativ şase milioane de evrei ucişi în timpul celui de-al doilea război mondial; data aleasă pentru această comemorare este legată de un moment eroic al Holocaustului: izbucnirea, în 1943, a revoltei în ghetoul din Varşovia, la 19 aprilie (27 Nisan, în calendarul ebraic); data aniversării acestui eveniment variază, în fiecare an, în funcţie de calendarul ebraic (în 2014 s-a marcat la 28 aprilie). NOTĂ: La 27 ianuarie se marchează „Ziua internaţională de comemorare a celor 6 milioane de evrei şi alte victime ale Holocaustului nazist” din timpul celui de-al doilea război mondial; a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU la 1.XI.2006 şi se marchează anual (la 27.I.1945 a fost eliberat, de către forţele aliate, lagărul de exterminare de la Auschwitz); în această zi, în Germania, se marchează anual, din 1996, pe bază de decret prezidenţial, o „Zi memorială consacrată victimelor nazismului”

– Ziua Naţională a Danemarcei – Ziua de naştere a reginei Margrethe a II-a (16.IV.1940 – 75 de ani)

– 1495: S-a născut umanistul german Petrus Apianus, cunoscut pentru contribuțiile sale în domenii ca matematică, astronomie, cartografie (m. 1557) – 520 de ani

– 1755: S-a născut pictorița franceză Élisabeth Vigée-Lebrun, recunoscută ca una dintre cele mai renumite femei pictor din secolul al XVIII-lea (m. 1842) – 260 de ani

– 1788: A murit Georges (Louis Leclerc) de Buffon, naturalist, matematician, biolog şi scriitor francez; unul dintre întemeietorii concepţiei evoluţioniste (n. 1707)

– 1813, 16/28: A murit Mihail I. Kutuzov, feldmareşal rus, participant la războaiele ruso-turce; comandant suprem al armatei ruse în războiul împotriva lui Napoleon I (1812) (n. 1745)

– 1825: A murit pictorul elveţian Henry Fuseli (Johann Heinrich Fusseli) (n. 1741) – 190 de ani

– 1828: A murit Francisco de Goya (Francisco José de Goya y Lucientes), pictor, desenator şi gravor spaniol (n. 1746)

– 1830: A murit scriitorul ungar Katona József, unul dintre fondatorii dramaturgiei naţionale ungare (n. 1791) – 185 de ani

– 1844: S-a născut scriitorul francez Anatole France (pe numele său complet Jacques Anatole François Thibault), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1921 (m. 1924)

– 1850: A murit Marie Tussaud, fondatoarea renumitului „Muzeu al figurilor de ceară” din Londra, ce-i poartă numele (n. 1761, la Strasbourg/Franţa) – 165 de ani

– 1859: A murit Alexis de Tocqueville, gânditor politic, istoric şi scriitor francez (n. 1805)

– 1867: S-a născut Wilbur Wright, aviator şi constructor american de avioane; alături de fratele său Orville (1871-1948), a fost unul dintre pionierii aviaţiei mondiale; cei doi fraţi au efectuat primul lor zbor (1903) cu un avion de construcţie proprie (un planor echipat cu motor cu explozie), lansat cu ajutorul unei catapulte (m. 1912)

– 1885: S-a născut compozitorul maghiar Leó Weiner (m. 1960) – 130 de ani

– 1889: S-a născut Charles Chaplin, actor, regizor, scenarist, compozitor şi producător american de film de origine engleză; creatorul lui Charlot, celebrul personaj al filmului mut; considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul al XX-lea (m. 1977, în Elveţia)

– 1919: S-a născut Merce Cunningham, dansator și coregraf american (m. 2009)

– 1921: S-a născut Sir Peter Ustinov (născut Peter Alexander Freiherr von Ustinov), actor, regizor şi producător britanic de film (m. 2004)

– 1924: S-a născut compozitorul american Henry Mancini (m. 1994)

– 1927: S-a născut (la Marktl am Inn, Germania) cardinalul Joseph Ratzinger, cunoscut ca Papa Benedict al XVI-lea (2005-2013), în prezent papă emerit; a renunţat la pontificat, din motive de sănătate, începând cu data de 28.II.2013; cardinalul Ratzinger a fost ales Suveran Pontif la 19.IV.2005 (după moartea Papei Ioan Paul al II-lea); a urcat în Scaunul Pontifical la 24.IV.2005 (Papa Benedict al XVI-lea, al 265-lea papă din istoria Bisericii Catolice, a fost cel mai în vârstă cardinal care a acces pe tronul Sfântului Petru în ultimii 275 de ani şi primul papă german după aproape 1000 de ani, de la pontificatul lui Ştefan al IX-lea/1057-1058)

– 1942: S-a născut baritonul italian Leo Nucci

– 1947: S-a născut cântăreţul şi compozitorul scoţian Gerry Rafferty (m. 2011)

– 1952: S-a născut Michel Blanc, actor şi regizor de film francez

– 1955: S-a născut Marele Duce Henri de Luxemburg (şef al statului din 7.X.2000) – 60 de ani

– 1972: A murit scriitorul japonez Yasunari Kawabata; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1968 (n. 1899)

– 1996: A murit Tomás Gutiérrez Alea, regizor cubanez de film (n. 1928). NOTĂ: Unele surse (http://www.imdb.com/name/nm0349425/) menţionează ca dată a naşterii 17 aprilie 1996

– 2002: A murit actorul american Robert Urich (n. 1946)

– 2007: A avut loc masacrul de la Virginia Tech (Blackburg, Virginia, SUA) cel mai sângeros incident petrecut într-o instituţie de învăţământ din istoria Statelor Unite, cu 33 de persoane decedate; printre victime s-a aflat şi profesorul israelian de origine română, Liviu Librescu, împuşcat în timp ce îşi ţinea cursul în clădirea Norris Hall de la Universitatea mai sus menţionată

– 2008: A murit Edward Norton Lorenz, meteorolog şi matematician american; considerat părintele teoriei haosului, precum şi al celei a „efectului fluturelui” (n. 1917)

– 2013: A murit George Beverly Shea, cântăreţ american de muzică gospel, de origine canadiană, care a colaborat cu evanghelistul Billy Graham vreme de peste 60 de ani (n. 1909, în Canada)

– 2014: A avut loc naufragiul feribotului Sewol, în timp ce efectua o cursă între portul Incheon și insula Jeju, în urma căruia au murit 300 de persoane, 240 dintre acestea fiind elevi ai liceului Danwon din Ansan (lângă Seul), iar 10 profesori care îi însoțeau. În noiembrie 2014, Kim Han-sik, directorul general al companiei Chonghaejin Marine, căreia îi aparținea feribotul Sewol, a fost găsit vinovat pentru omor involuntar şi condamnat la 10 ani de închisoare – 1 an

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie