Vânătoare de ouă de Paşti, la Castelul Peleş
Publicat de Bogdan Comșa, 11 aprilie 2015, 14:02
100 de copii, turişti, localnici şi de la Centrul de Plasament din Sinaia au participat sâmbătă dimineaţă la vânătoarea de ouă din curtea Castelului Peleş.
Misiunea acestora a fost să descopere cele 500 de ouă colorate, ascunse de organizatori pe terasa castelului şi prin tufişurile din grădini.
Alături de captura de ouă înroşite, copiii au primit ouă şi iepuraşi de ciocolată, dar şi o vizită gratuită în castel.
La Sinaia sunt asteptaţi în această minivacanţă de Paşte mii de turişti.
La Cota 2000, pe cele 7 pârtii din Valea Soarelui şi Valea Dorului stratul de zapadă este de 70 cm, iar condiţiile de schii sunt excelente.
Pe Valea Prahovei se poate schia în condiţii foarte bune şi în staţiunea Azuga, pe pârtiile Sorica şi Cazacu, unde stratul de zăpadă este de aproximativ o jumătate de metru.
Operatorii de turism au anuntat ca mai sunt, încă, locuri de cazare în toate staţiunile de Valea Prahovei, gradul de ocupare până la această dată fiind de numai 60%.