Vreme rece în Dobrogea, cu ploi şi vânt puternic
Publicat de Bogdan Comșa, 5 aprilie 2015, 15:11 / actualizat: 5 aprilie 2015, 16:47
Vremea în Dobrogea, în următoarele 24 de ore, se va răci faţă intervalul precedent şi va deveni instabilă.
Cerul va fi mai mult acoperit şi va ploua pe arii extinse.
Vântul va sufla cu intensificări la tare.
Minimele termice ale nopţii vor fi cuprinse între 3 şi 7 grade, iar valorile maxime de mâine între 7 şi 11 grade Celsius.
Meteorologii au emis şi o avertizare valabilă din noaptea de duminică spre luni, de la ora 1.00, până marți după-amiază, la ora 15.00, când în regiunile estice şi sud-estice, se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 15…20 l/mp, iar vântul va avea intensificări, temporar cu viteze la rafală de peste 55…60 km/h.