Italian urmărit internațional pentru trafic de droguri, prins la Tulcea
Publicat de , 5 aprilie 2015, 09:30
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat un cetăţean italian urmărit internaţional pentru trafic ilegal cu stupefiante, care conducea un autoturism înmatriculat în Italia, căutat în vederea confiscării.
Polițiștii de frontieră au oprit pentru control, sâmbătă după-amiază, pe raza municipiului Tulcea, un autoturism marca Mercedes Benz în care se aflau două persoane.
Din verificările efectuate de poliţiştii de frontieră a rezultat că autoturismul în cauză figurează ca fiind căutat în vederea confiscării de către autorităţile din Italia, fiind declarat furat din data de 18.02.2013.
Cetăţeanul italian S. MASSIMO, în vârstă de 52 ani, aflat la volanul autoturismului, a declarat că autoturismul îi aparţine şi nu cunoştea faptul că acesta fusese declarat furt.
Verificările suplimentare în baza de date au stabilit faptul că cetăţeanul italian în cauză este căutat internaţional de autorităţile din Italia, pe numele său fiind emis mandat european în vederea arestării şi predării sau extrădării pentru trafic de stupefiante.
Poliţiştii de frontieră l-au reţinut pe cetăţeanul italian, urmând a-l preda poliţiştilor de la I.P.J. Tulcea conform procedurilor legale. Ulterior, magistrații Curții de Apel Constanța vor trebui să confirme mandatul internațional de arestare pentru ca italianul să poată fi extrădat în țara de origine.