Şcoala e … altfel, săptămâna viitoare
Publicat de Florentina Stan, 5 aprilie 2015, 09:09
Proiecţii de film, vizite la muzee, acţiuni educative alături de militari şi poliţişti, lecţii de prim ajutor şi acţiuni tip ‘porţi deschise’ la diferite instituţii.
Toate vor avea loc săptămâna viitoare, în cadrul programului ‘Şcoala Altfel’, ce are ca scop încurajarea copiilor de a-şi găsi şi dezvolta pasiunile.
În cadrul acestui program, la şcolile din Constanţa, Medgidia, Mangalia şi Cernavodă, elevii vor asista la exerciţii demonstrative de autoapărare, de dresaj canin, dar şi ateliere de prezentare a tehnicii din dotarea jandarmilor.
De asemenea, ei vor învăţa cum să prevină violenţa în mediul şcolar.