29 aprilie – Ziua veteranilor de război
Această zi a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007.

Publicat de Doina Sirbu, 29 aprilie 2025, 09:46
Ziua veteranilor de război este marcată anual, la 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României.
Această zi a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007. Data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supraviețuitorilor Războiului de Independență (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de ”veteran de război”, în conformitate cu Convenția Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostașilor care au luptat în acest război.
În Războiul de Independență (1877-1878) au murit 10.000 de ostași din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operații, potrivit site-ului oficial al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro.
În Primul Război Mondial, pentru eliberarea și reîntregirea națională, a fost mobilizată 11% din populația țării, respectiv peste 880.000 de militari, și s-au jertfit peste 410.000 de soldați (peste 335.000 de morți și dispăruți și peste 75.000 de invalizi). Ulterior, în cel de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, răniți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi, din care circa 92.000 de militari decedați, potrivit informațiilor prezentate în albumul ‘100 de ani de viață, 100 de ani de istorie’, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www.mapn.ro. La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viață aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război și în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.
În semn de recunoaștere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă, veteranilor li s-au asigurat mijloace pentru un trai decent și diferite înlesniri. Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea, la articolul 2, că: ‘Pentru ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea și ocupațiunea pentru restul de viață, i se vor pune la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare’.
După Primul Război Mondial au fost adoptate diferite legi, prin care participanții la campanii și urmașii lor au primit diferite drepturi și avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanții la Primul Război Mondial care au fost decorați cu Medalia ‘Virtutea Militară’ de război clasa I au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiții speciale de pensionare, potrivit volumului ‘Calendarul Tradițiilor Militare’ (2010). În 1927, prin Decretul – lege nr. 1402 din 15 mai, ofițerilor activi și de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial și care fuseseră decorați cu Ordinul ‘Mihai Viteazul’, li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum și anumite gratuități. Și în anii următori, veteranii de război au primit o serie de drepturi și avantaje, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi și avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.
Drepturile veteranilor de război sunt garantate, în prezent, de Legea nr. 49/1991 și de Legea nr. 44/1994, modificată și completată prin Legea 303/2007 sau Ordonanța de Urgență nr. 47 din 9 iunie 2021 pentru completarea art. 1 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război. Ele sunt reprezentate de Asociația Națională a Veteranilor de Război, membră a Federației Mondiale a Vechilor Combatanți, cu sediul la Paris.
În 2025, cu prilejul Zilei veteranilor de război, Ministerul Apărării Naționale a anunțat organizarea mai multor activități în perioada 24-29 aprilie, în semn de recunoștință pentru curajul, sacrificiul și devotamentul românilor care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Astfel, în cadrul Campaniei ‘Onor Veteranilor de Război’, ajunsă la cea de-a cincea ediție, oferă pachete simbolice celor 437 de veterani și 13 văduve de război din România, precum și singurului veteran de război în viață din Republica Moldova. Evenimentul de împachetare a cadourilor a fost programat pentru 24 aprilie, la Palatul Cercului Militar Național, cu participarea reprezentanților autorităților centrale și locale, ai conducerii MApN, ai societății civile, precum și a elevilor și studenților militari. Activitatea este organizată cu sprijinul Asociației ONOR – Oameni, Națiune, Onoare, Respect și al Asociației ‘Alături de Eroi’, menționează sursa citată.
La 28 aprilie, de la ora 12.00, la Palatul Cercului Militar Național este programată Adunarea solemnă a Asociației Naționale a Veteranilor de Război (ANVR) și ceremonia de conferire a Ordinului Național ‘Pentru Merit’, în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, generalului de brigadă în retragere Ion Dănilă, președintele ANVR. Distincția este acordată în semn de apreciere pentru conduita de excepție în plan profesional, precum și pentru activitatea de elaborare și editare a unor lucrări de memorialistică și evocări de fapte referitoare la luptele Armatei României în cele două războaie mondiale’, transmite MApN.
Marți, 29 aprilie, de la ora 9.30, la Monumentul Eroilor Patriei, amplasat în fața Universității Naționale de Apărare ‘Carol I’, va fi organizată ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane, jerbe și buchete de flori, dedicată Zilei Veteranilor de Război.
Sursă: AGERPRES