Ascultă Radio România Constanța Live

UCRAINA: Preşedintele Volodimir Zelenski insistă asupra unui armistiţiu ‘imediat, complet şi necondiţionat’

O reuniune la nivel de miniştri de externe între ucraineni, americani şi europeni urma să aibă loc miercuri la Londra, însă Ministerul de Externe britanic a anunţat dimineaţa că aceasta 'a fost amânată'.

UCRAINA: Preşedintele Volodimir Zelenski insistă asupra unui armistiţiu ‘imediat, complet şi necondiţionat’
Foto: REUTERS

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 aprilie 2025, 16:37

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat miercuri la un armistiţiu ‘imediat, complet şi necondiţionat’ în Ucraina, în timp ce o delegaţie ucraineană se află la Londra pentru discuţii cu aliaţii occidentali, într-un format redus, informează AFP.

‘Insistăm asupra unui armistiţiu imediat, complet şi necondiţionat’, a declarat liderul ucrainean pe Telegram, reiterând poziţia sa exprimată cu o zi înainte, conform căreia negocierile de pace nu pot începe decât după anunţarea unei încetări a focului.

‘Apărarea vieţilor trebuie să fie o prioritate absolută pentru toţi partenerii’, a continuat Zelenski.

O reuniune la nivel de miniştri de externe între ucraineni, americani şi europeni urma să aibă loc miercuri la Londra, însă Ministerul de Externe britanic a anunţat dimineaţa că aceasta ‘a fost amânată’.

Discuţiile continuă însă la Londra în format redus şi sunt închise pentru jurnalişti.

O sursă din cadrul preşedinţiei de la Kiev a declarat sub acoperirea anonimatului că delegaţia ucraineană va avea cu toate acestea o întrevedere cu emisarul lui Donald Trump, Keith Kellogg, miercuri, la Londra.

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, prezent la Londra împreună cu doi miniştri, a declarat mai devreme că discuţiile de miercuri ar urma să se concentreze pe ‘mijloacele de a se ajunge la un armistiţiu complet şi necondiţionat’.

Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina va fi pregătită pentru a discuta cu Rusia în orice format de îndată ce va fi în vigoare un acord de încetare a focului şi luptele de pe front vor fi oprite.

Liderul ucrainean a adăugat că delegaţia Kievului care se întâlneşte miercuri, la Londra, cu reprezentanţii partenerilor occidentali va avea mandatul de a discuta despre o încetare a focului parţială sau totală.

Zelenski a mai declarat marţi că Ucraina nu va recunoaşte controlul de jure al Rusiei asupra peninsulei Crimeea ca parte a vreunui acord, întrucât o asemenea decizie ar fi contrară Constituţiei ucrainene. Rusia a ocupat Crimeea în 2014 şi ulterior a anexat-o.

Ucraina, a continuat Zelenski, va fi gata să lucreze în parteneriat cu Statele Unite pentru a restabili activitatea la centrala nuclearo-electrică Zaporojie, ocupată de forţele ruse. Totuşi, nu a existat nicio propunere oficială din partea Washingtonului privind această chestiune, a precizat el.

Sursa – Agerpres / foto – Reuters

Funeralii Papa Francisc – Italia declară 5 zile de doliu național
Externe marți, 22 aprilie 2025, 15:20

Funeralii Papa Francisc – Italia declară 5 zile de doliu național

Guvernul italian a declarat 5 zile de doliu național după moartea papei Francisc, conform unui anunț făcut marți de ministrul pentru protecție...

Funeralii Papa Francisc – Italia declară 5 zile de doliu național
Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Externe marți, 22 aprilie 2025, 07:20

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal și transferarea corpului său în capela reședinței sale, Casa...

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Cauza morții Papei Francisc, anunțată oficial de Vatican
Externe luni, 21 aprilie 2025, 22:28

Cauza morții Papei Francisc, anunțată oficial de Vatican

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral şi a unei insuficienţe cardiocirculatorie ireversibilă, a anunţat Vaticanul luni...

Cauza morții Papei Francisc, anunțată oficial de Vatican
Cauza probabilă a morţii Papei Francisc
Externe luni, 21 aprilie 2025, 17:43

Cauza probabilă a morţii Papei Francisc

Surse ale agenției italiene de presă ANSA susțin că o hemoragie cerebrală este cauză probabilă a morţii Papei Francisc. Decesul suveranului...

Cauza probabilă a morţii Papei Francisc
Externe luni, 21 aprilie 2025, 13:17

Decesul Papei Francisc. Funeralii în termen de nouă zile, conclav în termen de o lună

Înmormântarea Papei Francisc va avea loc peste nouă zile, iar conclavul pentru alegerea succesorului său peste o lună, a anunțat Vaticanul...

Decesul Papei Francisc. Funeralii în termen de nouă zile, conclav în termen de o lună
Externe luni, 21 aprilie 2025, 11:09

Papa Francisc a murit!

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat Vaticanul luni într-o declarație video, punând...

Papa Francisc a murit!
Externe luni, 21 aprilie 2025, 08:57

Britanicii au interceptat aeronave ruseşti în apropierea spaţiului aerian al NATO

Ministerul apărării de la Londra a anunţat duminică printr-un comunicat preluat de Reuters că avioane de vânătoare britanice au interceptat...

Britanicii au interceptat aeronave ruseşti în apropierea spaţiului aerian al NATO
Externe sâmbătă, 19 aprilie 2025, 17:33

Ucraina: Putin anunță o scurtă încetare a focului cu ocazia sărbătorilor de Paște

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat o scurtă încetare unilaterală a focului în conflictul cu Ucraina cu ocazia sărbătorilor de Paște,...

Ucraina: Putin anunță o scurtă încetare a focului cu ocazia sărbătorilor de Paște