ITALIA: Telecabină prăbușită lângă Napoli – patru morți
Accidentul s-a produs în urma ruperii unui cablu.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 aprilie 2025, 08:22
Patru persoane au murit și una a fost rănită joi după-amiaza când o telecabină a căzut în regiunea Napoli, au anunțat pompierii joi seara pe Telegram, citând un bilanț definitiv, relatează AFP.
‘Au fost găsite patru cadavre, în timp ce o a cincea persoană rănită a fost salvată și dusă la spital’, au indicat pompierii, care au participat la operațiunile de salvare.
Patru turiști și un însoțitor se aflau în telecabina care leagă Castellammare di Stabia, în Golful Napoli, de Muntele Faito pe o distanță de aproape trei kilometri.
Accidentul s-a produs în urma ruperii unui cablu, în timp ce o telecabină cu 16 pasageri se afla foarte aproape de oraș și de sol, în timp ce o a doua se afla pe Muntele Faito deasupra unei prăpăstii.
Toți cei 16 pasageri din prima telecabină au fost salvați rapid, dar vremea rea și ceața au împiedicat salvarea rapidă a pasagerilor din cea de-a doua.
‘Telecabina s-a redeschis acum 10 zile cu toate condițiile de siguranță impuse de reglementări. Ceea ce s-a întâmplat astăzi este o tragedie inimaginabilă, imprevizibilă, care desigur va trebui clarificată’, a declarat Umberto de Gregorio, președintele companiei care gestionează telecabina.
Sursa – Agerpres