Universitatea Ovidius Constanța organizează „Gala Luminilor”, eveniment caritabil dedicat tinerilor talentaţi
A doua ediție a evenimentului va avea loc la Muzeul de Artă Constanța, sâmbătă, 24 mai.

Publicat de Adina Sîrbu, 14 aprilie 2025, 11:58 / actualizat: 14 aprilie 2025, 15:52
UOC, prin Facultatea de Arte, în parteneriat cu Muzeul de Artă din Constanța, Asociaţia „Dobrogea Luminată” şi Asociaţia Dark Knights organizează sâmbătă, 24 mai 2025, cea de-a doua ediţie a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, dedicat tinerilor talentați.
Evenimentul se va desfăşura la Muzeul de Artă din Constanţa, reafirmând conexiunea dintre expresia artistică şi implicarea socială.
Prima ediţie a Galei, organizată în 2024, s-a remarcat prin impactul său social semnificativ, reunind 50 de artişti plastici ale căror lucrări au fost licitate de publicul participant. Fondurile strânse au fost direcţionate către susţinerea educaţiei şi dezvoltării personale a cinci copii şi tineri cu potenţial artistic sau academic, dar cu resurse financiare limitate. Datorită generozităţii participanţilor, donaţiile au continuat pe parcursul întregului an, permiţând extinderea programului de burse către zece beneficiari.
Gala Luminilor a devenit o punte între artişti şi comunitate. Prin contribuţiile lor, donatorii au oferit acestor tineri nu doar sprijin financiar, ci şi încrederea că pot reuşi. În 2025, ne dorim să continuăm această misiune şi să susţinem cât mai multe poveşti de succes, a precizat conf. univ. dr. Ovidiu Felipov, organizatorul evenimentului.
Cei zece bursieri, reuniţi sub titulatura „Generaţia de 10”, se remarcă prin performanţe în domenii variate:
- Alin Filimon – student la Facultatea de Arte, specializarea Artele spectacolului (Actorie) – UOC;
- Radu Cristian Gospodin – cercetaş şi pilot, la vârsta de 16 ani;
- Andreea Laura Lungan – studentă la Facultatea de Matematică şi Informatică – UOC;
- Carol Popa – lider european la triatlon (juniori);
- Julia Popescu – primul jocheu minor din Europa;
- Darius Sebastian Stanciu – pianist, elev în clasa a II-a;
- Ana Maria Tache – dans sportiv, clasa a V-a;
- Cristina Toader – elevă la Liceul de Arte din Tulcea, specializarea Arhitectură, practicantă de KEMPO;
- Ilinca Maria Toader – balerină;
- Ioana Vînă – artistă, elevă în clasa a VII-a.
La prima ediţie, au fost licitate lucrări semnate de artişti recunoscuţi atât la nivel naţional, cât şi internaţional, precum: Eugeniu Albu, Mircia Dumitrescu, Petru Lucaci, Zuzu Caratănase, Claudiu Argeşanu, dar şi creatori din Siria, Germania şi Ucraina.
Organizatorii vor reveni în perioada următoare cu informaţii suplimentare despre programul complet al Galei din 2025.
Evenimentul nu reprezintă doar un moment de reflecţie artistică, ci şi un apel la solidaritate, în sprijinul noilor generaţii de tineri talentaţi.