Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Start în sezonul navelor de croazieră în Deltă

Programul navelor de croazieră fluvială, afectat de războiul din Ucraina.

TULCEA: Start în sezonul navelor de croazieră în Deltă
Foto: Ovidiu Oprea

Publicat de Adina Sîrbu, 13 aprilie 2025, 14:24

Prima navă de croazieră fluvială cu turişti din Europa de Vest a ajuns săptămâna aceasta în Portul Tulcea.

Cei aproape 170 de oaspeţi din străinătate aflaţi la bordul navei „Nestroy”, sub pavilion Elveţia, au vizitat mănăstirile din zona de terasă a judeţului, dar şi Delta Dunării.

Nava a acostat vineri la Tulcea şi va pleca săptămâna viitoare din judeţ, după ce unii călători se vor întoarce la Bucureşti pentru a vedea Palatul Parlamentului şi pentru a se îmbarca în avioanele cu care se vor întoarce acasă, iar alţi turişti, care au vizitat deja Capitala, vor fi aduşi la Tulcea pentru a urca la bordul navei de croazieră şi pentru a vizita Delta Dunării şi mănăstirile din zona de terasă a judeţului.

Războiul din Ucraina a modificat programul navelor de croazieră fluvială, în ultimii ani armatorii ocolind acostările în judeţul Tulcea în favoarea celor din judeţul Brăila. Astfel, turiştii de pe navele care acostează în portul Brăila ajung în Tulcea cu autocarele, pentru a vizita ulterior Delta.

Pentru Dobrogea, avem circa 250 de nave care ar trebui să ajungă anul acesta în zona Tulcea-Brăila. Din cauza situaţiei actuale, navele nu vor putea acosta la Tulcea şi atunci suntem nevoiţi să le propunem tur-operatorilor acostarea la Brăila, ca variantă de rezervă. Este cea mai bună variantă posibilă, astfel încât să nu afectăm programele turistice şi să le oferim pasagerilor exact ce au cumpărat, a declarat unul dintre cei mai mari tur-operatori ai navelor de croazieră din România, Leontin Şerbănescu.

Excursiile oferite turiştilor nu diferă, însă, de cele din perioada anterioară declanşării războiului din Ucraina, iar turiştii de la bordul navei „Nestroy” au apreciat experienţa în Delta Dunării.

Nu am simţit deloc că ar fi vreun pericol pentru noi în Delta Dunării. Ne-a plăcut foarte mult. A fost o experienţă foarte interesantă. Cel mai mult ne-au plăcut pelicanii pe care i-am văzut în apropiere de insula Sacalin, a afirmat Mark, unul dintre turiştii de la bordul navei de croazieră.

Anul trecut, în judeţele Brăila şi Tulcea au acostat circa 250 de nave de croazieră fluvială. Turiştii care se află la bordul navelor de croazieră pot alege excursii în zonele aflate în apropierea porturilor în care nava acostează, programul oferit vizitatorilor de către turoperatori fiind conceput astfel încât vizitatorii să stea cât mai puţin pe navă.

Delta Dunării, declarată Rezervaţie a Biosferei în anul 1990, are o suprafaţă totală de 4.455 de kilometri pătraţi, 84% din aceasta regăsindu-se pe teritoriul României, iar restul pe cel al Ucrainei. Zonă umedă de importanţă internaţională, Delta Dunării este inclusă în Lista Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural al UNESCO, iar în România numără circa 12.000 de persoane care locuiesc în comunităţi izolate de ape.

Sursă: AGERPRES

AIMK anunță prima cursă charter directă Constanța – Hurghada (Egipt)
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 15:49

AIMK anunță prima cursă charter directă Constanța – Hurghada (Egipt)

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța a lansat primul zbor charter direct către Hurghada, Egipt, o destinație populară pentru...

AIMK anunță prima cursă charter directă Constanța – Hurghada (Egipt)
TULCEA: Restricții de circulație pe Podul suspendat peste Dunăre, pentru lucrări de asfaltare
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 15:39

TULCEA: Restricții de circulație pe Podul suspendat peste Dunăre, pentru lucrări de asfaltare

Constructorul a închis circulația pe sensul Brăila-Tulcea al Podului suspendat peste Dunăre, pentru lucrări de decopertare a stratului de asfalt...

TULCEA: Restricții de circulație pe Podul suspendat peste Dunăre, pentru lucrări de asfaltare
CONSTANȚA: Proceduri de expropriere pentru recuperarea spațiilor privatizate din SCJU
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 15:26

CONSTANȚA: Proceduri de expropriere pentru recuperarea spațiilor privatizate din SCJU

Spitalul de Urgență Constanța face demersuri pentru a-și recăpăta spațiile privatizate în urmă cu mai bine de 15 ani.  Consiliul Județean...

CONSTANȚA: Proceduri de expropriere pentru recuperarea spațiilor privatizate din SCJU
Trenuri modernizate între Capitală și litoral
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 15:06

Trenuri modernizate între Capitală și litoral

Începând de miercuri, 16 aprilie 2025, pe ruta București Nord – Constanța și retur circulă primul tren format integral din material...

Trenuri modernizate între Capitală și litoral
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 15:05

Ședință ordinară a Consiliului Județean Constanța

Consilierii județeni s-au reunit astăzi, 16 aprilie 2025, în ședință ordinară, pentru a analiza și vota o serie de proiecte de hotărâre...

Ședință ordinară a Consiliului Județean Constanța
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 15:01

Vă petreceți sărbătorile pascale în străinătate? Nu uitați să verificați valabilitatea documentelor de călătorie!

Vă petreceți sărbătorile pascale în străinătate? Nu uitați să verificați valabilitatea documentelor de călătorie! Recomandarea vine din...

Vă petreceți sărbătorile pascale în străinătate? Nu uitați să verificați valabilitatea documentelor de călătorie!
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 14:47

CONSTANȚA: Reprezentațiile de la Delfinariu vor putea fi reluate de la 1 mai

În minivacanța de Paște, constănțenii și turiștii nu se vor putea bucura de spectacole la Delfinariu, dar reprezentațiile vor fi reluate...

CONSTANȚA: Reprezentațiile de la Delfinariu vor putea fi reluate de la 1 mai
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 14:42

TULCEA: Programul curselor navale regulate în Delta Dunării

„Navrom Delta” S.A. , societatea tulceană care asigură serviciul public de transport către localitățile din Delta Dunării a publicat...

TULCEA: Programul curselor navale regulate în Delta Dunării