FOTO | Vama dintre două lumi

Publicat de Doina Sirbu, 10 aprilie 2025, 10:53
La Isaccea, aproape de granița cu Ucraina, Dunărea curge între război și pace.
Tăcerea este doar o mască. Camioanele se târâie leneș spre bacul care se duce și vine în cruce cu bacul care, de pe celălalt mal, vine și-apoi se duce. În lungul șoselei care s-arată dinspre comună sunt aliniate zeci de TIR-uri.
La ferestrele lor, navetiștii comerțului de avarie privesc în gol, spre un orizont îngândurat. Din când în când, câte un turism sau un microbuz cu ucraineni oprește la filtrul vameșilor. Se strâng pașapoartele, se verifică, se predau, formalitățile curg tacit. Treaba-i gata: „Gospodin, …”. Șoferul se urcă din nou la volan și așteaptă semnul de îmbarcare.
În parcarea de peste drum, containerele în care au fost amenajate tot felul de spații de urgență când războiul a împins oamenii pe malul nostru, acum sunt părăsite. O turmă de oi face drumul în sens invers, mergând spre Isaccea, în căutare de iarbă mai bună, nu de asfalt.
Doar „La Mica”, un fast food cu shaorma și cafea, mai atrage localnicii – niște Moromeți actuali care își rânduiesc vorbele. Patronul spune că a ratat momentul de vârf, pentru că, de când a deschis, nu mai este vadul de altădată. Apoi, pleacă la Tulcea după marfă, nu mai are timp de vorbă. Îmi oferă o cafea, dar refuz, …„le-am băut pe anul ăsta”, îi zic.
Oleg, un tânăr ucrainean, navigator de meserie, își așteaptă familia să treacă în România. Telefonul mobil îi este deocamdată tovarășul de așteptare. Bate cu privirea pe celălalt mal, la Orlovska, parcă încercând să-i dibuiască pe ai lui.
Bacurile alunecă unul pe lângă altul, conștiincioase în misia lor. Numai Dunărea știe ce vânzoleală a fost în zilele acelea când războiul de dincolo s-a iscat din senin.
Acum, tăcerea îmbracă totul. Dar nu este tăcerea aceea pe care o știm cu toții. La 300 de metri, peste luciul apei, miroase încă a război. Oare câte bacuri vor mai trece și câtă Dunăre va mai curge până când …?
Redactor: Laurențiu Despina