Pescador neînregistrat, propulsat de un motor furat și cu aproape 800 de kg de calcan la bord, depistat de Garda de Coastă
4 braconieri, aflați la bord, s-au ales cu dosar penal, iar ambarcațiunea, peștele și aproape 4 km de plase de pescuit au fost confiscate.

Publicat de Adina Sîrbu, 7 aprilie 2025, 14:09
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, pe Marea Neagră, un pescador neînregistrat, propulsat de un motor furat din Suedia. La bordul acestuia se aflau patru cetățeni români care desfășurau activități de pescuit ilegal și peste 760 kg de peşte.
În data de 05.04.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Grup de Nave Mangalia au desfășurat o acțiune privind prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat în Marea Neagră, în cadrul căreia, la o distanță de aproximativ 14 mile marine Est de Costinești, au detectat un pescador la bordul căruia se aflau 4 persoane care desfășurau activități de pescuit.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la activitatea desfășurată de aceștia, dar și la situația juridică a pescadorului, acesta a fost condus în portul Mangalia pentru verificări.
Polițiștii de frontieră, împreună cu reprezentanți ai Căpităniei Mangalia și Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură au constatat faptul că dimensiunile ambarcațiunii nu corespund cu cele din certificatul de înmatriculare, motorul folosit pentru propulsie figurează în baza de date ca fiind furat din Suedia, iar activitatea de pescuit este desfășurată ilegal și nereglementat.
Totodată, de la bordul ambarcațiunii a fost reținută cantitatea de 736 de kg de calcan şi 28 de kg de vulpe de mare, estimată la circa 30.000 de lei și care predată unei societăți comerciale de profil.
Ambarcațiunea, motorul acesteia, dar și 3.600 metri de plasă de pescuit, în valoare totală de peste 70.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, utilizarea unei ambarcațiuni la pescuit în scop comercial inscripționată cu date false, și punerea în exploatare a unei nave neînregistrate..