AUDIO | Scriitoarea Doina Ruști, invitată la „Povești din Dobrogea”
Zilele trecute, Doina Ruști și-a lansat romanul autobiografic intitulat FERENIKE, la un eveniment găzduit de Biblioteca Județeană Constanța.

Publicat de Adina Sîrbu, 6 aprilie 2025, 16:55
Scriitoarea Doina Ruști a adus-o pe FERENIKE la malul mării, la Constanța. Ferenike, îngerul copilăriei sale, este și titlul romanului autobiografic pe care l-a lansat, în această săptămână la Biblioteca Județeană.
Alături de scriitoare, la evenimentul organizat de Asociația Kulturale au participat managerul bibliotecii, Amelia Stănescu, poeta Iulia Pană și profesoara Ileana Marin, dascăl la Universitatea din București, dar și la University of Washington, Seattle.
La întâlnirea cu publicul constănțean, Doina Ruști a subliniat că orice eveniment, aparent nesemnificativ, din perioada copilăriei noastre, poate avea consecințe. În acest sens, ne-a povestit o întâmplare din primii săi ani de școală când o profesoară de gimnaziu a intrat în clasă și le-a dat copiilor un braț de cărți pe care să le citească și le facă fișe ce vor intra în „arhivele țării”. Ce semnificație profundă a avut, de fapt, acea întâmplare, descoperim în reportajul realizat de Silvia Pascale: