Trei puncte chinuite dar importante pentru tricolori
Publicat de Catalin Donose, 29 martie 2015, 21:11
Naţionala de fotbal a României a învins formaţia Insulelor Feroe cu 1-0 (1-0), în această seară, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, în preliminariile EURO 2016.
România a obţinut o victorie chinuită, prin golul lui Claudiu Keşeru din minutul 21, în faţa unui adversar modest.
Echipa noastră se menţine în fruntea clasamentului cu 13 puncte, după acest succes conturat greu.
România va juca următorul meci din preliminarii pe 13 iunie, cu Irlanda de Nord, în deplasare.