ALERTĂ la Școala din Cuza Vodă, din cauza unui miros chimic persistent
S-au autoevacuat 260 de minori și 15 cadre didactice, fiind asistate la fața locului 3 cadre didactice și 5 elevi.

Publicat de Adina Sîrbu, 12 martie 2025, 12:38
Pompierii militari ai ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, astăzi, la școala din localitatea constănțeană Cuza Vodă, unde, din cauza unui miros persistent, cel mai probabil provenit de la produsele de curățenie, mai mulți elevi și cadre didactice au acuzat stare de rău.
Echipe specializate ale ISU Dobrogea au fost mobilizate pentru a asigura siguranța elevilor și a personalului unității de învățământ.
Au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului Medgidia, incluzând o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD B, autospeciala pentru transport personal și victime multiple, echipa CBRN (intervenții chimice, biologice, radiologice și nucleare) din cadrul Detașamentului Fripis, și un echipaj SAJ.
Potrivit ISU Dobrogea, la sosirea echipelor de intervenție, 260 minori și 15 cadre didactice părăsiseră clădirea școlii.
Au fost asistate la fața locului 3 cadre didactice și 5 elevi, ulterior fiind transportați la spital, cu stare de rău, dureri abdominale și atac de panică, cei 5 minori, împreună cu aparținătorii, și un cadru didactic, acesta din urmă prezentând și alte afecțiuni medicale, anterioare incidentului.
Specialiștii CBRN au utilizat echipamentele specifice pentru a analiza aerul din spațiile afectate, iar în urma măsurătorilor, s-au confirmat valori pozitive de acid clorhidric, provenit de la soluția de curățenie utilizată pentru igienizarea încăperilor.
Ca urmare, a fost decisă suspendarea cursurilor de după-amiază, în vederea aerisirii sălilor de clasă.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica: