Ascultă Radio România Constanța Live

CCR: Legea privind pensiile militare de stat este neconstituțională

Decizia este definitivă și general obligatorie.

CCR: Legea privind pensiile militare de stat este neconstituțională

Publicat de Adina Sîrbu, 11 martie 2025, 15:38

Curtea Constituțională a României a admis, marți, sesizarea Avocatului Poporului și a decis că legea de completare a Legii privind pensiile militare este neconstituțională.

„În ședința din data de 11 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și a constatat că Legea pentru completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat este neconstituțională, în ansamblul său. În esență, Curtea a reținut că reglementarea a două sisteme de echilibrare a pensiilor militare, cu regimuri juridice diferite, în funcție de data intrării în vigoare a legii criticate, încalcă prevederile art.16 alin.(1) din Constituție.

Decizia este definitivă și general obligatorie. Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, a anunțat CCR.

În sesizarea trimisă la CCR, Avocatul Poporului reclama faptul că legea de modificare a Legii pensiilor militare nu avea aprobate și sursele de finanțare.

Astfel, spunea Avocatul Poporului, potrivit actelor normative și jurisprudenței Curții Constituționale, pentru respectarea art. 138 alin. (5) din Constituție, este necesar ca inițiatorii să solicite Guvernului fișa financiară, iar netransmiterea fișei financiare în termenul legal de către autoritatea publică ce are obligația de a întocmi acest document nu poate constitui un impediment în continuarea procedurii de legiferare.

„Or, din examinarea procesului legislativ al Legii pentru completarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat observăm că Guvernul a fost pus în imposibilitatea de a-și îndeplini obligația de a întocmi fișa financiară în termenul legal de 45 de zile. Astfel, urmărind procesul legislativ de la Senat, observăm că fișa financiară a fost solicitată în data de 7.10.2024, termenul pentru transmiterea fișei financiare împlinindu-se în data de 20 noiembrie 2024. Cu toate acestea, propunerea legislativă a fost adoptată în data de 5 noiembrie 2024, cu mult înainte ca termenul în care Guvernul putea întocmi fișa financiară să se fi împlinit”, se precizează în sesizare.

În opinia Avocatului Poporului, îndeplinirea formală de către inițiator a obligației de a solicita fișa financiară, fără a aștepta împlinirea termenului de 45 de zile care să permită Guvernului să întocmească fișa financiară, echivalează cu nerespectarea art. 138 alin. (5) din Constituție.

„Chiar dacă punctul de vedere al Guvernului, transmis în aplicarea art. 111 alin. (1) teza Il din Constituție, nu constituie o fișă financiară în înțelesul art. 138 alin. (5) din Legea fundamentală, totuși, se remarcă în punctul de vedere al Guvernului o estimare a impactului bugetar generat de aplicarea propunerii legislative. Această estimare, în lipsa unei metodologii menționate în cuprinsul legii, se bazează pe o variantă proprie de calcul realizată de Guvern. Aceasta constă în determinarea diferenței dintre solda de grad majorată și solda de grad din ultima lună din baza de calcul de la recalcularea din 2016, indiferent de cuantumul aflat în plată. În cazul soldei de funcție, estimarea se face pe baza creșterii medii a soldei de funcție din perioada 2016-2024”, arată Avocatul Poporului.

Astfel, potrivit estimării realizate de Guvern, impactul lunar generat de actualizarea soldei de grad este estimat la aproximativ 130 milioane lei, iar cel generat de actualizarea soldei de funcție – la aproximativ 240 milioane lei, ceea ce duce la un impact bugetar lunar total de aproximativ 370 milioane lei, mai explică Avocatul Poporului.

Sursă: AGERPRES

TULCEA: Scandal între mai mulți adolescenți, încheiat cu dosar penal pentru loviri și distrugere
Actualitate miercuri, 12 martie 2025, 14:30

TULCEA: Scandal între mai mulți adolescenți, încheiat cu dosar penal pentru loviri și distrugere

O femeie a solicitat sprijinul jandarmilor, reclamând un scandal între mai multe persoane în fața unui bloc din municipiul Tulcea, transmite IJJ...

TULCEA: Scandal între mai mulți adolescenți, încheiat cu dosar penal pentru loviri și distrugere
Liderii AUR și POT își depun candidaturile la prezidențiale, în locul lui Călin Georgescu
Actualitate miercuri, 12 martie 2025, 14:22

Liderii AUR și POT își depun candidaturile la prezidențiale, în locul lui Călin Georgescu

Preşedintele AUR, George Simion, şi lidera POT, Ana Maria Gavrilă, au anunţat miercuri că îşi vor depune candidaturile pentru alegerile...

Liderii AUR și POT își depun candidaturile la prezidențiale, în locul lui Călin Georgescu
Prezidențiale 2025: Candidatura lui Nicușor Dan, validată de CCR
Actualitate miercuri, 12 martie 2025, 14:03

Prezidențiale 2025: Candidatura lui Nicușor Dan, validată de CCR

Judecătorii Curții Constituţionale au validat, marţi seară, candidatura lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale. CCR a analizat 5...

Prezidențiale 2025: Candidatura lui Nicușor Dan, validată de CCR
Prezidențiale 2025: CCR analizează două contestații împotriva candidaturii lui Crin Antonescu
Actualitate miercuri, 12 martie 2025, 13:47

Prezidențiale 2025: CCR analizează două contestații împotriva candidaturii lui Crin Antonescu

Curtea Constituțională a României va analiza, miercuri, două contestații împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale....

Prezidențiale 2025: CCR analizează două contestații împotriva candidaturii lui Crin Antonescu
Actualitate miercuri, 12 martie 2025, 13:16

CONSTANȚA: Copil lovit de un autoturism pe strada Unirii

Accident rutier pe strada Unirii din Constanța: un copil a fost lovit de o mașină. Un accident rutier a avut loc astăzi pe strada Unirii,...

CONSTANȚA: Copil lovit de un autoturism pe strada Unirii
Actualitate miercuri, 12 martie 2025, 12:38

ALERTĂ la Școala din Cuza Vodă, din cauza unui miros chimic persistent

Pompierii militari ai ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, astăzi, la școala din localitatea constănțeană Cuza Vodă, unde, din...

ALERTĂ la Școala din Cuza Vodă, din cauza unui miros chimic persistent
Actualitate miercuri, 12 martie 2025, 12:00

TULCEA: Două accidente rutiere s-au produs în zona localității Cataloi

Două accidente rutiere au avut loc, astăzi, pe DN22 E87 din județul Tulcea. În jurul orei 9.40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au...

TULCEA: Două accidente rutiere s-au produs în zona localității Cataloi
Actualitate miercuri, 12 martie 2025, 11:44

AUDIO | Reduceri de până la 40% la pachetele de vacanță pentru Paști

Nu mai este mult până la Paști, iar cei care vor să petreacă vacanța de sărbători în afara granițelor țării se gândesc să-și cumpere...

AUDIO | Reduceri de până la 40% la pachetele de vacanță pentru Paști