Jaqueline Cristian s-a oprit în turul al treilea la Indian Wells

Publicat de Catalin Donose, 11 martie 2025, 10:13
Jaqueline Cristian a fost învinsă de italianca Jasmine Paolini, numărul şase mondial, cu 6-4, 3-6, 6-4, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.963.700 de dolari.
Cristian (26 ani, 79 WTA) s-a înclinat după două ore şi 23 de minute în faţa italiencei (29 ani), deşi a condus cu 3-1 în setul decisiv. Paolini a câştigat trei ghemuri consecutive, apoi Jaqueline Cristian a egalat (4-4), ratând apoi două şanse de break, care dacă ar fi fost fructificate ar fi adus-o mai aproape de victorie.
Jasmine Paolini a câştigat toate cele patru confruntări directe cu Jaqueline Cristian, primele două la Mamaia, cu acelaşi scor, 6-4, 6-2, în 2015 şi 2016, în primul tur, iar precedenta în 2019, la Sao Paulo, cu 5-7, 6-4, 6-4.
Jaqueline Cristian s-a ales cu un cec de 60.578 de dolari şi 65 de puncte WTA.
Americanca Emma Navarro, numărul opt mondial, care trecuse de Sorana Cîrstea în turul anterior, a fost învinsă în turul al treilea de croata Donna Vekic, cu 7-6 (7/5), 6-1.
Liderul mondial, Arina Sabaklenka, a dispus de italianca Lucia Bronzetti, cu 6-1, 6-2, iar în optimi va primi replica britanicei Sonay Kartal, intrată pe tablou ca ”lucky loser”.
Coco Gauff, care înainte de Indian Wells avea trei înfrângeri consecutive, s-a calificat în optimi după o victorie în două seturi în faţa grecoaicei Maria Sakkari, cu 7-6 (7/1), 6-2.
Rezultatele înregistrate luni în turul al treilea la Indian Wells:
Arina Sabalenka (Belarus/N.1) – Lucia Bronzetti (Italia) 6-1, 6-2
Sonay Kartal (Marea Britanie) – Polina Kudermetova (Rusia) 7-5, 6-3
Liudmila Samsonova (Rusia/N.24) – Daria Kasatkina (Rusia/N.12) 2-6, 6-3, 6-2
Jasmine Paolini (Italia/N.6) – Jaqueline Cristian (România) 6-4, 3-6, 6-4
Coco Gauff (SUA/N.3) – Maria Sakkari (Grecia/N.29) 7-6 (7/1), 6-2
Belinda Bencic (Elveţia) – Diana Şnaider (Rusia/N.13) 6-4, 6-4
Donna Vekic (Croaţia/N.19) – Emma Navarro (SUA/N.10) 7-6 (7/5), 6-1
Madison Keys (SUA/N.5) – Elise Mertens (Belgia/N.28) 6-2, 6-7 (8/10), 6-4.