Articole vestimentare contrafăcute, în valoare de 32 de mii de lei, confiscate de polițiștii de frontieră din Mangalia
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Publicat de Doina Sirbu, 5 februarie 2025, 11:06
În data de 04.02.2025, pe DN39, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au efectuat un control asupra unui autocar care se deplasa pe ruta Turcia-România.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul destinat bagajelor, 59 articole vestimentare, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Acestea aparțineau unui cetățean român care nu deținea documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație. Produsele, în valoare totală de aproximativ 32.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Sursă: Garda de Coastă