Ora Pământului – marcată la Constanța
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 martie 2015, 08:00
Ora Pământului – un eveniment internațional anual, care reunește milioane de oameni din întreaga lume, va fi marcată la Constanța, de ONG Mare Nostrum, sâmbătă, 28 martie 2015, în Parcul Tăbăcărie, între orele 20:30–21:30.
Acest demers își propune să producă schimbarea mentalității oamenilor asupra mediului înconjurător, respectiv reducerea consumului de energie.
”La cea de-a patra ediție organizată consecutiv de ONG Mare Nostrum, vor participa mai multe unități școlare din județ și ne bucurăm de sprijinul Primăriei și a Consiliului Local Constanța, care se vor implica prin stingerea iluminatului public și în alte părți ale orașului timp de o oră.
Voluntarii Mare Nostrum, elevii și cadrele didactice vor amplasa peste 2000 de lumânări atât pe marginea aleilor pentru a marca traseul, cât și pe spațiul verde, astfel încât să reprezinte diverse simboluri stilizate, în legătură directă cu natura și cu protecția mediului. Toate lumânările vor fi așezate în suporturi speciale și vor fi supravegheate de echipa Mare Nostrum. De asemenea, se va organiza și o tombolă de becuri unde sunteți invitați să aduceți becurile uzate și astfel aveți ocazia de a primi un premiu special.
Alăturați-vă echipei și voluntarilor Mare Nostrum, sâmbătă 28 martie 2015, de la ora 20:30, în Parcul Tăbăcărie, din Constanța, pentru a profita de liniștea unei seri lipsite de confortul echipamentelor electrice.” – se precizează în comunicatul Mare Nostrum.