Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Primăria municipiului caută o asociație pentru valorificarea deșeurilor textile

Un container pentru colectarea deșeurilor textile costă circa 3.000 de lei.

haine - foto - unsplash
Foto: unsplash.com

Publicat de Doina Sirbu, 22 ianuarie 2025, 10:29

Primăria municipiului Tulcea caută o organizație neguvernamentală care să preia deșeurile textile colectate de la populație, astfel încât să valorifice bunurile care pot fi valorificate și să scadă costurile reclamate de depozitarea acestor materiale și contribuția pentru economia circulară.

Inspectorul de specialitate din cadrul autorității locale, Cristian Ganciu, a declarat, pentru AGERPRES, că din anul 2021 populația din municipiul Tulcea are la dispoziție 10 containere speciale pentru deșeurile din textile distribuite în parohiile din județ, Direcția de Asistență și Protecție Socială (DAPS) preluând aceste bunuri, care sunt igienizate și triate, cele reutilizabile ajungând la persoanele cu venituri modeste, iar celelalte la stația de sortare a societății Ecorec SA.

‘Anul trecut, DAPS a colectat 23 de tone, din care 14 tone au fost date persoanelor cu venituri mici, iar diferența va merge la reciclator. În luna august, a anului trecut, pentru societatea Servicii Publice SA (colectorul de deșeuri al Primăriei municipiului – n.r.) am achiziționat 10 containere care au fost amplasate la câteva puncte de colectare cu un flux mare de deșeuri. Acum, sunt strânse 11 tone și încercăm să găsim o soluție de valorificare, o organizație neguvernamentală care să preia obligațiile asumate de DAPS, igienizare, triere și donare’, a afirmat Cristian Ganciu.

Reprezentantul Primăriei a mai spus că, în ultimele luni, a avut discuții cu firme interesate de preluarea deșeurilor textile care au dorit ca autoritatea locală să plătească până la 135 de euro pe tonă, însă negocierile au fost stopate, pe fondul lipsei informațiilor necesare privind fluxul acestor materiale.

‘Pentru depozitarea deșeurilor, Primăria plătește 81,1 lei pe tonă, fără TVA, și 160 de lei pe tonă, contribuția pentru economia circulară, iar din acest motiv este important să deviem de la depozitare deșeurile textile’, a mai menționat Cristian Ganciu.

La rândul său, directorul executiv al Asociației de dezvoltare intercomunitară a deșeurilor menajere din județul Tulcea, Ilie Petre, a afirmat că o soluție privind colectarea deșeurilor textile din județ va fi implementată din data de 1 aprilie, când estimează că va semna contractul cu un nou operator de gestionare a deșeurilor.

‘Avem în plan două variante. Una dintre ele se referă la posibilitatea de a colecta prin campanii la nivelul unităților administrativ-teritoriale, iar o alta este de achiziție a unor containere speciale la nivelul fiecărei unități pentru colectarea deșeurilor textile. Probabil că cea mai ieftină va fi colectarea prin campanie. (…) Nu știm care vor fi prețurile pentru reciclare și dacă reciclatorul va oferi o sumă pentru aceste materiale textile. Acum, luăm în calcul un venit zero pentru acest material, dar avantajul este că vom putea devia de la depozitare aceste deșeuri’, a mai spus Ilie Petre.

Potrivit acestuia, un container pentru colectarea deșeurilor textile costă circa 3.000 de lei.

În ultimii ani, operatorul regional de colectare, transport și reciclare a deșeurilor, JT Grup, a derulat campanii în județ privind necesitatea colectării selective a deșeurilor, inclusiv cele textile.

Obligativitatea colectării selective a deșeurilor textile a intrat în vigoare la începutul acestui an în România.

Sursă: AGERPRES

Bunuri contrafăcute în valoare de 37 de milioane de lei, descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Isaccea
Actualitate miercuri, 22 ianuarie 2025, 12:52

Bunuri contrafăcute în valoare de 37 de milioane de lei, descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Isaccea

În data de 21 ianuarie 2025, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul...

Bunuri contrafăcute în valoare de 37 de milioane de lei, descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Isaccea
Ilie Bolojan: Posturile Senatului, reduse de la 796 la 618; flota de mașini și cota de combustibil – reduse cu 20%
Actualitate miercuri, 22 ianuarie 2025, 11:53

Ilie Bolojan: Posturile Senatului, reduse de la 796 la 618; flota de mașini și cota de combustibil – reduse cu 20%

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat, miercuri, că posturile Senatului vor fi reduse de la 796 la 618, iar flota de mașini a forului...

Ilie Bolojan: Posturile Senatului, reduse de la 796 la 618; flota de mașini și cota de combustibil – reduse cu 20%
AUDIO | Sisteme fotovoltaice și baterii sau granturi, sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice
Actualitate miercuri, 22 ianuarie 2025, 11:05

AUDIO | Sisteme fotovoltaice și baterii sau granturi, sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice

Continuă programele de finanțare pentru instalarea surselor de energie verde, pentru renovarea locuințelor și eficiența energetică a...

AUDIO | Sisteme fotovoltaice și baterii sau granturi, sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice
Casieriile RAJA vor fi închise pe 24 ianuarie
Actualitate miercuri, 22 ianuarie 2025, 09:32

Casieriile RAJA vor fi închise pe 24 ianuarie

Casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise, vineri, 24 ianuarie. Abonații pot folosi...

Casieriile RAJA vor fi închise pe 24 ianuarie
Actualitate miercuri, 22 ianuarie 2025, 08:56

AUDIO | Ministrul Mediului, Mircea Fechet, în vizită de lucru la Constanța

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a fost ieri într-o vizită de lucru în județul Constanța, cu 3 teme: gradul de poluare al Mării Negre după...

AUDIO | Ministrul Mediului, Mircea Fechet, în vizită de lucru la Constanța
Actualitate miercuri, 22 ianuarie 2025, 08:17

DIALOGURI LA ZI | Natalitatea în scădere, subiectul emisiunii de astăzi

România traversează una din cele mai semnificative crize demografice de până acum. Natalitatea este în scădere iar predicțiile sunt...

DIALOGURI LA ZI | Natalitatea în scădere, subiectul emisiunii de astăzi
Actualitate miercuri, 22 ianuarie 2025, 07:39

AUDIO | Controverse pe tema coșurilor de gunoi de pe străzile Constanței

Decizia municipalității constănțene de a elimina coșurile de gunoi de pe străzi a stârnit controverse. Autoritățile locale au dispus...

AUDIO | Controverse pe tema coșurilor de gunoi de pe străzile Constanței
Actualitate marți, 21 ianuarie 2025, 20:31

TULCEA: Obiective îndrăznețe, în 2025, pentru jandarmul Sorin Andrici

Jandarm de profesie și campion prin vocație, plt. adj. șef Sorin Andrici este un exemplu de curaj, determinare și excelență sportivă. După un...

TULCEA: Obiective îndrăznețe, în 2025, pentru jandarmul Sorin Andrici