Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Șapte elevi de liceu au fost răniți în accidentul de la Revărsarea

O mașină a lovit microbuzul cu elevi.

TULCEA: Șapte elevi de liceu au fost răniți în accidentul de la Revărsarea

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 ianuarie 2025, 13:50

Şapte din cele opt persoane rănite în accidentul rutier înregistrat luni dimineaţa în satul Revărsarea au vârste mai mici de 18 ani şi unele dintre ele au plecat de la locul evenimentului, medicii consultându-le ulterior în liceu şi luând decizia de a le transporta la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiu.

Directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Radu Sicinschi, a declarat că, în urma accidentului, ambulanţa trimisă la faţa locului a preluat patru persoane, cei mai mulţi elevi de liceu, care au fost transportate la SJU. Ulterior, angajaţii instituţiei au aflat că alţi pasageri din microbuzul implicat în accident au plecat de la locul evenimentului pentru a ajunge la ore, aşa încât medicii SAJ s-au deplasat la Liceul teoretic ‘Constantin Brătescu’ din Isaccea iar în urma consultaţiilor au decis ca alţi patru elevi să fie transportaţi la Tulcea pentru investigaţii suplimentare.

‘Când am aflat că o parte din pacienţi sunt la liceu, am trimis din nou ambulanţa în Isaccea să-i verifice pe elevi. Starea lor (a celor opt elevi, n.red.) este relativ bună, dar escoriaţiile şi traumatismele care par minore la prima vedere au nevoie de investigaţii suplimentare. În urma unor izbituri, pot apărea diverse probleme la nivelul coloanei cervicale. Când cineva pleacă de la locul accidentului, nu avem de unde să ştim dacă nu cumva are o fisură de coloană cervicală, iar la zece minute de la fisura aceea se ajunge la fractură şi, din fractură, la secţiune de coloană sau măduva spinării’, a precizat directorul medical al SAJ, Radu Sicinschi.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean, o tânără, în vârstă de 19 ani, din satul Luncaviţa, în timp ce conducea un autoturism spre judeţul Galaţi, la Revărsarea, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă, a pătruns pe sensul opus şi a lovit un microbuz. În urma evenimentului, opt persoane, printre care şi tânăra aflată la volanul autoturismului, au fost rănite.

‘Conducătoarea auto deţine permis de conducere corespunzător şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă’, se specifică în comunicatul IPJ Tulcea.

Sursa – Agerpres

telefon - foto - unsplash
Actualitate luni, 20 ianuarie 2025, 15:35

A apărut o nouă metodă de înșelăciune – tehnica de tip spoofing

În ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise fapte de natură penală, utilizându-se tehnica...

A apărut o nouă metodă de înșelăciune – tehnica de tip spoofing
În zona Trocadero au început lucrările de extindere a conductei de apă
Actualitate luni, 20 ianuarie 2025, 15:13

În zona Trocadero au început lucrările de extindere a conductei de apă

Astăzi au început lucrările de extindere a conductei de apă în zona Trocadero din Constanța. Din acest motiv nu se mai poate circula pe strada...

În zona Trocadero au început lucrările de extindere a conductei de apă
Proiectul drumului expres dintre Constanța și Tulcea nu are stabilită nici măcar sursa de finanțare
Actualitate luni, 20 ianuarie 2025, 14:24

Proiectul drumului expres dintre Constanța și Tulcea nu are stabilită nici măcar sursa de finanțare

Proiectul drumului expres dintre Constanța și Tulcea, care este pe cale să împlinească un deceniu, nu are stabilită nici măcar sursa de...

Proiectul drumului expres dintre Constanța și Tulcea nu are stabilită nici măcar sursa de finanțare
Acțiune caritabilă pentru renovarea bazinului de la Palatul Copiilor inițiată de campionul constănțean Cristian Tranulea
Actualitate luni, 20 ianuarie 2025, 13:42

Acțiune caritabilă pentru renovarea bazinului de la Palatul Copiilor inițiată de campionul constănțean Cristian Tranulea

Vicecampionul mondial la înot în ape înghețate, constănțeanul Cristian Tranulea, a inițiat o acțiune caritabilă pentru pentru...

Acțiune caritabilă pentru renovarea bazinului de la Palatul Copiilor inițiată de campionul constănțean Cristian Tranulea
Actualitate luni, 20 ianuarie 2025, 13:06

TULCEA: Accident rutier în care a fost implicat un microbuz. 8 persoane au fost rănite

La data de 20.01.2025, în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la...

TULCEA: Accident rutier în care a fost implicat un microbuz. 8 persoane au fost rănite
Actualitate luni, 20 ianuarie 2025, 12:32

NĂVODARI: Un tânăr a fost găsit decedat, în zona parcului Ion Dobre

Marian Acatrinei, de 20 de ani, din Năvodari, a dispărut de acasă, sâmbătă, 18 ianuarie. Din păcate, acesta a fost găsit decedat, în zona...

NĂVODARI: Un tânăr a fost găsit decedat, în zona parcului Ion Dobre
Actualitate luni, 20 ianuarie 2025, 09:00

Accident în sensul giratoriu de la Agigea, la ieșirea de pe A4 spre Portul Constanța Sud. Trafic îngreunat

Un accident s-a produs luni, 20 ianuarie, în sensul giratoriu de la Agigea, la ieșirea de pe A4 spre Portul Constanța Sud. Conform Centrului...

Accident în sensul giratoriu de la Agigea, la ieșirea de pe A4 spre Portul Constanța Sud. Trafic îngreunat
Actualitate duminică, 19 ianuarie 2025, 14:43

Circulație îngreunată pe A2, sensul Constanța-București: O mașină a luat foc

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 22, pe sensul...

Circulație îngreunată pe A2, sensul Constanța-București: O mașină a luat foc