CONSTANȚA: Minor plecat dintr-un centru de plasament, căutat de polițiști
Cei care pot furniza informații în legătură cu băiatul căutat sunt rugați să sune la 112.
Publicat de Adina Sîrbu, 14 ianuarie 2025, 16:33
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorului NICULAE NICUȘOR, de 16 ani.
În seara de 13 ianuarie a.c., acesta a plecat, în mod voluntar, dintr-un centru de plasament din municipiul Constanța, fără a reveni până în prezent.
NICULAE NICUȘOR are 1,75 m înălțime, 65 de kilograme, păr brunet, față ovală, constituție atletică.
La data plecării, aceasta purta pantaloni de culoare neagră, geacă bej și pantofi sport de culoare neagră.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.