TULCEA: Trageri cu muniție de război în poligonul din Cataloi
Populația civilă este sfătuită să respecte restricțiile de acces și măsurile de siguranță.
Publicat de Adina Sîrbu, 14 ianuarie 2025, 14:58
Exerciţii militare cu muniţie de război au loc, începând de marţi, în poligonul de garnizoană din Cataloi, a anunţat Primăria municipiului Tulcea pe site-ul propriu, autoritatea locală recomandând populaţiei să respecte măsurile de siguranţă transmise de Ministerul Apărării Naţionale.
Şedinţele de trageri de infanterie cu muniţie de război se desfăşoară doar în zilele lucrătoare ale săptămânii, între orele 8.00 şi 16.00.
În două zile, 28 ianuarie şi 30 ianuarie, exercițiul se va încheia la ora 19.00, iar miercuri, 15 ianuarie, se va finaliza la ora 18.00.
„Populaţia civilă care se află în zona poligonului este obligată să nu intre în perimetrul Zonei Militare Restricţionate/de siguranţă a poligonului pe timpul tragerilor (valabil pentru persoane, animale, atelaje, autovehicule), să părăsească imediat zona dacă a pătruns accidental pe timpul tragerilor, să respecte semnificaţia indicatoarelor instalate şi indicaţiile personalului de pază”, se specifică în anunţul făcut public de Primăria municipiului Tulcea.
Potrivit sursei, exerciţiul militar se desfășoară până la finele lunii.