Ascultă Radio România Constanța Live

Dosar penal pentru purtare abuzivă, după ce Diana Șoșoacă a agresat verbal o jurnalistă

În acest caz a fost deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi purtare abuzivă.

Dosar penal pentru purtare abuzivă, după ce Diana Șoșoacă a agresat verbal o jurnalistă
Foto: captură

Publicat de Adina Sîrbu, 21 decembrie 2024, 13:04 / actualizat: 21 decembrie 2024, 15:45

Parchetul General a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, după ce președinta S.O.S. România, Diana Şoşoacă, a agresat verbal o jurnalistă pe holul Palatului Parlamentului.

Într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat următoarele.

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu în data de 20 decembrie 2024 cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi purtare abuzivă. În fapt, s-a reţinut că în, data de 20 decembrie 2024, în timp ce se aflau în incinta Palatului Parlamentului, mai multe persoane (printre care şi un europarlamentar, un deputat, un funcţionar parlamentar ş.a.) i-au urmărit şi agresat verbal pe jurnaliştii acreditaţi din cadrul unui post de televiziune. În acelaşi context, pe un cont social media al uneia dintre persoanele menţionate anterior a fost publicat un mesaj video prin care au fost adresate injurii şi ameninţări la adresa judecătorilor Curţii Constituţionale şi a unui jurnalist. Menţionăm că în cauză urmărirea penală se desfăşoară in rem. Precizăm că activităţile desfăşurate în dosar nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

Reamintim, Diana Şoşoacă a făcut scandal vineri, pe holurile din Parlament, fiind însoţită de membri ai partidului S.O.S România şi de influencerul Makaveli, cel care a făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu pe TikTok.

Conform unei înregistrări apărute în presă, la un moment dat, Şoşoacă se apropie de membrii unei echipe de la Antena 3 CNN şi le întrerupe transmisia, după care îi strigă agresiv unei jurnaliste: „Unde e Gâdea?”, „De ce nu mai luaţi, doamnă, interviuri?”, în râsetele celor care o însoţeau. În timp ce jurnalista de la Antena 3 se retrage, Şoşoacă îl îndeamnă pe Makaveli să meargă după ea. „Ai văzut cum a fugit?”, „Ai înţeles ce faci?”, îi spune Şoşoacă lui Makaveli, sugerându-i cum trebuie să se comporte în Parlament, în timp ce un apropiat o aprobă.

În urma incidentului, și vicepreședintele CNA, Valentin Jucan, a anunțat, pe o rețea socială, că instituția va sesiza Parchetul General. El a adăugat că va solicita Ministerului Afacerilor Interne să asigure protecţie jurnaliştilor, aşa cum este prevăzut în Legea audiovizualului.

Sursă: AGERPRES

„Caravana Forțelor Aeriene”, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 15:16

„Caravana Forțelor Aeriene”, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța

Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța a găzduit ”Caravana Forțelor Aeriene”. Elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ...

„Caravana Forțelor Aeriene”, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța
Bogdan Peșchir rămâne după gratii
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 14:58

Bogdan Peșchir rămâne după gratii

Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au decis joi ca Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, să rămână în...

Bogdan Peșchir rămâne după gratii
A fost finalizat noul Registru de evidenţă a salariaţilor – REGES ONLINE
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 14:41

A fost finalizat noul Registru de evidenţă a salariaţilor – REGES ONLINE

Noul Registru de evidenţă a salariaţilor REGES ONLINE a fost finalizat şi este la dispoziţia cetăţenilor, care, în calitate de salariaţi sau...

A fost finalizat noul Registru de evidenţă a salariaţilor – REGES ONLINE
Senatul Romaniei - foto - facebook
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 14:13

Parlament/ Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, obligatorie (proiect)

Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, dacă patrupedele nu au acte de pedigree, va fi obligatorie, prevede o propunere legislativă pentru...

Parlament/ Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, obligatorie (proiect)
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 13:52

AUDIO | SUA au solicitat ca UE să cumpere energie de peste ocean. Care ar fi efectele? Interviu cu Ana Otilia Nuțu, specialist în domeniul energiei

O nouă declarație a președintelui american Donald Trump provoacă îngrijorare în rândul consumatorilor de energie, după ce războiul tarifelor...

AUDIO | SUA au solicitat ca UE să cumpere energie de peste ocean. Care ar fi efectele? Interviu cu Ana Otilia Nuțu, specialist în domeniul energiei
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 13:23

NĂVODARI: A început distribuirea tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui 2025

Peste 1.300 de persoane vor primi tichete sociale oferite de Primăria Orașului Năvodari, prin intermediul Direcției Asistență Socială, cu...

NĂVODARI: A început distribuirea tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui 2025
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 13:09

Dobrogea, alături de întreaga țară, sub avertizări de ninsori și viscol

ANM a emis mai multe avertizări de ninsori viscolite și intensificări ale vântului, valabile pentru întraga țară până sâmbătă, 12...

Dobrogea, alături de întreaga țară, sub avertizări de ninsori și viscol
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 13:06

Județul CONSTANȚA: Polițiștii au ridicat 39 de arme neletale, în urma mai multor percheziții domiciliare

Astăzi, 10 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din...

Județul CONSTANȚA: Polițiștii au ridicat 39 de arme neletale, în urma mai multor percheziții domiciliare