RCJ Farul și-a anunțat retragerea din Superligă
Publicat de Claudiu Dobrescu, 24 martie 2015, 08:20
Consiliul Judeţean Constanța a hotărât în ședința de ieri să retragă de pe ordinea de zi toate proiectele de finanţare a sportului de performanţă.În această situație, Clubul de Rugby Județean Farul nu mai are suportul financiar pentru a activa în Superliga Națională.
Într-un comunicat emis ieri de conducerea acestui club se menționează faptul că finanțarea nu a mai fost aprobată din cauza lipsei normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 2/2015.
Din acest motiv, Rugby Club Judeţean Farul Constanţa se retrage din Superliga CEC Bank 2015.