AUDIO | De la 1 ianuarie, România și Bulgaria ar putea intra în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria a anunțat că renunță la dreptul de veto. Decizia finală va fi luată mâine, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne.
Publicat de Doina Sirbu, 11 decembrie 2024, 17:05
De la 1 ianuarie, România și Bulgaria ar putea intra în spațiul Schengen și cu frontierele terestre, după ce Austria a anunțat că renunță la dreptul de veto. Decizia finală va fi luată mâine, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI). O parte dintre avantajele aderării depline la spațiul comunitar ni le spune avocatul Carmen Crăciun:
Alte avantaje sunt reducerea timpului și a costurilor de transport și servicii ca urmare a eliminării controalelor la frontieră, stimularea turismului, dar și atragerea de investitori.
În plus, lupta împotriva terorismului, criminalității și migrației ilegale este sprijinită prin accesul la sistemul comun european de urmărire polițienească ce conține date colectate de toate statele membre.
Totuși, controalele de la frontierele României cu Bulgaria și Ungaria nu vor fi înlăturate de la 1 ianuarie. Ele vor fi menținute pe o perioadă de minimum șase luni pentru reducerea schimbării potențiale a rutelor migratorii, potrivit unui acord încheiat între România, Bulgaria, Austria și Ungaria.
Redactor: Adrian Băncilă