Cardurile pentru alimente vor fi încărcate cu 250 de lei, începând de mâine
Până la finalul anului, 2,6 milioane de beneficiari vor primi această nouă tranşă de ajutor.
Publicat de Adina Sîrbu, 11 decembrie 2024, 09:38
Cardurile pentru alimente vor fi încărcate, începând de joi, 12 decembrie, cu suma de 250 de lei, iar de acest sprijin vor beneficia aproximativ 2,6 milioane de români, a anunţat marţi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Beneficiarii acestui sprijin sunt:
- persoanele cu dizabilităţi (copii şi adulţi) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;
- familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei; familiile monoparentale, cu venituri lunare realizate pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei;
- familiile şi persoanele singure care beneficiază de ajutor de incluziune, în conformitate cu prevederile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune;
- pensionarii sistemului public de pensii, ai caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi speciale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;
- persoanele fără adăpost, conform legislaţiei în vigoare.
Măsura este finanţată prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027.