Greva de la TAROM s-a încheiat
Publicat de Florentina Stan, 17 septembrie 2014, 08:37
Conflictul de muncă declanşat acum 3 zile de piloţii de la Tarom s-a încheiat pentru moment.
În urma negocierilor cu ministrul Transporturilor, sindicaliştii au ajuns la o înţelegere ca până luni programul să revină la normal, timp în care trebuie să se găsească soluţii convenabile pentru ambele părţi.
Săptamâna viitoare urmează altă rundă de negocieri cu managementul companiei.
S-a ajuns în această situaţie, din cauza nemulţumirilor legate de salarii.
Ministrul Transporturilor va trimite Corpul de control la Tarom să verifice dacă există probleme de management, aşa cum au reclamat sindicatele din companie.