Ascultă Radio România Constanța Live

Prezidențiale 2024 | Campania electorală pentru turul doi se încheie sâmbătă, 7 decembrie

De la încheierea campaniei şi până la terminarea votării, duminică, 8 decembrie, la ora 21.00, transmiterea de mesaje pentru influenţarea votului este considerată propagandă şi se sancţionează conform legii.

Prezidențiale 2024 | Campania electorală pentru turul doi se încheie sâmbătă, 7 decembrie

Publicat de Adina Sîrbu, 3 decembrie 2024, 21:28

Hotărârea Curţii Constituţionale privind validarea rezultatului primului tur al alegerilor prezidenţiale din data de 24 noiembrie şi organizarea celui de-al doilea tur în 8 decembrie a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial.

Conform hotărârii, în turul doi al prezidenţialelor vor participa Călin Georgescu, candidat independent, şi Elena Lasconi, candidat al Uniunii Salvaţi România, în această ordine.

Din momentul publicării hotărârii CCR în Monitorul Oficial a început campania electorală.

Tot astăzi, Biroul Electoral Central a transmis o circulară către birourile electorale, în care precizează că, în perioada de la încheierea campaniei electorale pentru turul al doilea al prezidenţialelor şi până la terminarea votării, transmiterea de mesaje text sau audio-video pentru influenţarea opţiunii privind exercitarea dreptului de vot este considerată propagandă şi se sancţionează conform legii. Sesizările în acest sens trebuie transmise, în regim regim de urgenţă, agenţilor constatatori.

BEC reaminteşte, în vederea desfăşurării alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 în condiţii de integritate, că sâmbătă, 7 decembrie 2024, la ora 7,00, se încheie campania electorală pentru cel de-al doilea tur de scrutin, urmând ca votarea în ţară să se desfăşoare duminică, 8 decembrie 2024, în intervalul orar 7,00-21,00.

Sursă: AGERPRES

Județul CONSTANȚA: Polițiștii au ridicat 39 de arme neletale, în urma mai multor percheziții domiciliare
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 13:06

Județul CONSTANȚA: Polițiștii au ridicat 39 de arme neletale, în urma mai multor percheziții domiciliare

Astăzi, 10 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din...

Județul CONSTANȚA: Polițiștii au ridicat 39 de arme neletale, în urma mai multor percheziții domiciliare
Polițiștii de frontieră tulceni au eliberat 7 sturioni şi un rechin capturați de braconieri
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 12:46

Polițiștii de frontieră tulceni au eliberat 7 sturioni şi un rechin capturați de braconieri

Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, în cooperare cu polițiștii de frontieră, scafandri din cadrul Gărzii de Coastă...

Polițiștii de frontieră tulceni au eliberat 7 sturioni şi un rechin capturați de braconieri
CONSTANȚA: Dacă l-ați văzut, sunați la 112. Pe 7 aprilie, bărbatul a plecat de acasă și nu a mai revenit
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 12:43

CONSTANȚA: Dacă l-ați văzut, sunați la 112. Pe 7 aprilie, bărbatul a plecat de acasă și nu a mai revenit

La data de 9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea...

CONSTANȚA: Dacă l-ați văzut, sunați la 112. Pe 7 aprilie, bărbatul a plecat de acasă și nu a mai revenit
iluminat public - foto - unsplash
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 12:41

Sistemul de iluminat public din Mangalia, afectat de numeroase avarii. Ce soluții au autoritățile locale

Remedierea avariilor survenite în sistemul de iluminat public al municipiului Mangalia este îngreunată, pentru că societatea Goldterm, care are...

Sistemul de iluminat public din Mangalia, afectat de numeroase avarii. Ce soluții au autoritățile locale
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 12:08

AUDIO | Porți Deschise la UMC

Universitatea Maritimă Constanța și-a deschis porțile, săptămâna aceasta. În activitățile organizate sunt implicați studenți ai...

AUDIO | Porți Deschise la UMC
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 11:52

MANGALIA: Cele trei centrale termice și-au reluat activitatea. Primăria a plătit facturile restante

Cele trei centrale termice zonale din Mangalia, care au fost închise, în ultima perioadă și-au reluat activitatea, după ce Primăria a livrat,...

MANGALIA: Cele trei centrale termice și-au reluat activitatea. Primăria a plătit facturile restante
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 11:12

AUDIO | Piețele din Tulcea, deschise zilnic între orele 8:00 și 19:00, iar în weekend, până la ora 15:00

Piețele din Tulcea vor deveni, de săptămâna viitoare, epicentrul pregătirilor pentru sărbătorile pascale. Carnea de miel, ouăle proaspete,...

AUDIO | Piețele din Tulcea, deschise zilnic între orele 8:00 și 19:00, iar în weekend, până la ora 15:00
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 10:53

FOTO | Vama dintre două lumi

La Isaccea, aproape de granița cu Ucraina, Dunărea curge între război și pace. Tăcerea este doar o mască. Camioanele se târâie leneș spre...

FOTO | Vama dintre două lumi