GEORGIA: Mii de manifestanţi proeuropeni au blocat centrul capitalei Tbilisi. Peste 100 au fost arestați
Proteste masive declanşate de decizia guvernului prorus de a suspenda negocierile de integrare în UE.
Publicat de Adina Sîrbu, 30 noiembrie 2024, 12:59
Georgia a anunţat sâmbătă că 107 persoane au fost arestate în a doua zi de proteste declanşate de decizia guvernului de a suspenda negocierile de integrare în Uniunea Europeană în mijlocul unei crize postelectorale, informează AFP.
Ministerul de Interne de la Tbilisi a precizat că cei 107 au fost reţinuţi pentru „nesupunere la ordinele poliţiei” şi pentru „acte de huliganism” în cadrul demonstraţiei de vineri seară, când poliţiştii au folosit gloanţe de cauciuc, gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa mii de oameni.
Protestatarii au ieşit pe străzi, în noaptea de joi spre vineri, după ce guvernul a anunţat că suspendă până în 2028 orice negocieri de aderare la Uniunea Europeană, iar poliţia georgiană a intervenit în forţă pentru a dispersa miile de manifestanţi proeuropeni care au blocat centrul capitalei Tbilisi.
Mesaj de solidaritate transmis de MAE de la București
Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis sâmbătă un mesaj de solidaritate cu poporul georgian.
„În calitate de membru al Uniunii Europene, România este pe deplin solidară cu poporul georgian, în lupta lui legitimă pentru demnitate, libertate şi viitor european. Solidaritatea noastră se adresează şi diplomaţilor georgieni care s-au adunat în sprijinul drumului european al Georgiei”, a transmis MAE român, într-o postare pe reţeaua X.
Preşedinta Salome Zurabişvili a acuzat executivul că a declarat „război propriului popor”
Situaţia din Georgia este tensionată de când partidul de guvernământ Visul Georgian şi-a proclamat victoria în alegerile de la sfârşitul lunii octombrie, despre care opoziţia şi preşedinta Salome Zurabişvili spun că au fost viciate de fraudă.
Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie în care afirmă că alegerile legislative din Georgia au fost incorecte și a solicitat reluarea scrutinului, sub supraveghere internaţională, pentru a garanta corectitudinea acestuia.
Raportorul Parlamentului European pentru Georgia vorbește despre un context electoral cu atât mai grav, cu cât această ţară avea deschise până de curând perspectivele integrării în Uniunea Europeană.
PE cere, de asemenea, Comisiei Europene să nu se angajeze în niciun fel de dialog cu guvernul partidului Visul Georgian, care a impus legi de inspiraţie rusă şi a condus la „regresia Georgiei în materie de democraţie”.
Fondat de oligarhul Bidzina Ivanishvili, care şi-a făcut averea în Rusia în anii ’90, Visul Georgian a adoptat în ultima perioadă un discurs tot mai ostil la adresa cancelariilor occidentale.
Sursă: Agerpres